De-a lungul timpului am intalnit doua categorii de oameni: oameni buni, care m-au invatat tot ce stiu acum si m-au facut ceea ce sunt azi, si carora le multumesc in fiecare zi pentru asta, si oameni care mi-au aratat cine nu vreau sa devin; le multumesc si lor ca m-au ajutat sa evit o catastrofa.
Putinii oameni buni m-ajutat sa ma definesc. Sa-mi dau seama cine sunt si ce vreau de la viata. Aproximativ au reusit. Cel mai important lucru pe care l-am reusit datorita lor e faptul ca am realizat ca nu sunt ca cei din jurul meu, ca eu sunt diferita si pot sa realizez mai mult decat ei toti la un loc. Stiu ca pot sa ajung exact acolo unde visez pentru ca am curajul sa fac asta, intr-o lume plina de oameni mediocri, absurzi, care alearga dupa lucruri efemere. Stiu ca eu nu vreau sa fiu ca ei.
Apoi m-au invatat ca oricat de mult rau mi-ar face cei cu care o sa ma intalnesc in drumul meu prin viata, eu sa fiu mereu mai buna, sa raspund cu bunatate. Cred ca asta e cel mai bun lucru pe care l-am putut invata.
Dintre acesti oameni care m-au invatat numai de bine, fac parte patru profesoare, un fel de mentori spirituali care m-au ajutat sa nu ajung la fel de jos ca 'semenii' mei. Si nu am ajuns. Dimpotriva, i-am depasit mereu.
In generala am avut trei profesoare deosebite: cea de franceza, o doamna minunata, care-mi aducea mereu aminte de mama, pentru ca semanau prea mult, si care ma facea sa-nvat de drag franceza. Un om inteligent, poate prea bun cu unele persoane, care-si facea treaba ca un profesor de exceptie.
Doamna profesoara de engleza mi-a conturat pasiune pentru cea care urma sa devina limba de studiu in cei trei ani de facultate pe care urma sa-i parcurg dupa terminarea liceului. In ultimii doi ani de generala m-a inspirat. La propriu. Asa am reusit sa invat, tot de drag, engleza din ce in ce mai bine. Si m-a ajutat cu bunatatea sa.
Matematica am urat-o mereu, dar nu si pe cea care mi-a predat-o timp de patru ani in generala. Un om in adevaratul sens al cuvantului. Unul dintre putinii oameni pe care i-am cunoscut. O doamna adevarata, care nu numai ca m-a ajtutat sa pricep 'matematica imposibila', ci si sa reusesesc sa ajung acolo unde imi era locul, departe de o clasa in care nu ma regaseam. Despre dansa, numai de bine. Cred ca faptul ca era un om atat de bun m-a ajutat mult sa inteleg matematica si sa depasesc anumite obstacole interioare pe care le aveam in perioada aceea. Dupa cinci ani, am realizat ca acum sunt tot ceea ce dansa spunea ca sunt.
Cand am ajuns in liceu nu am scapat de ce m-am ferit toata viata: matematica. Urma sa inteleg dupa terminarea liceului de ce.
Si in liceu am intalnit o doamna profesoara, tot de matematica, care, luptandu-se sa ma faca sa inteleg acea materie pe care o respingeam, mi-a spus un lucru pe care urma sa-l inteleg abia dupa trei ani: TREBUIE SA ACCEPTI LUCRURILE ASA CUM SUNT.
La inceput nu am inteles pentru ca se dadea in mine o lupta care nu ma lasa sa vad ceea ce spuneau cei din jurul meu, ci numai ce voiam eu sa vad sau sa cred.
Acum ii dau dreptate. Nu poti schimba lucrurile. Trebuie doar sa le accepti asa cum sunt. Chiar daca sunt rele. Si, daca sunt rele, se vor indrepta in timp. Rabdare. Asta tot de la dansa am invatat. Pentru ca nu poti intelege si studia matematica decat cu foarte multa rabdare.
Si am mai invatat o lectie importanta: SA NU RENUNTI. Si stiu ca nici dansa nu a renuntat sa ne ajute sa luam BAC-ul. Pentru ca era singura profesoara care ne dadea meditatii dupa ore.
Mai stiu ca statea in spatele clasei si ne dadea sfaturi care aveau sa ne ajute in drumurile noastre in viata. Multi nu au inteles pentru ca nu le pasa. Eu am auzit, am ascultat, si am invatat. Si toate aceste lucruri ma ajuta acum. In fiecare zi din drumul meu cel nou dau de acele sfaturi. Pentru toate astea am numai respect.
De cei de la care-am invatat cine nu vreau sa devin, am dat toata viata.
Au fost lectii care m-au facut sa deschid ochii, sa vad pe cine am langa mine. Am inteles atunci ca nu toti oamenii care apar in viata noastra merita sa stea. Multi sunt doar pentru A NE EDUCA. Pentru a ne invata, intr-un mod nu tocmai bun, ce trebuie sa schimbam, cine trebuie si cine NU trebuie sa fim, ce vrem de la persoanele din jurul nostru. Am invatat de la ei ca nu toti cei pe care eu ii credeam buni si pe care ii ajutam aveau sa faca acelasi lucru pentru mine, dimpotriva, aveau sa ma raneasca cum puteau mai tare.
La 20 de ani le sunt recunoscatoare tuturor. Pentru ca au reusit sa ma faca sa devin omul bun care sunt astazi. Poate nu sunt asa cum imi doresc dar stiu ca incerc in fiecare zi sa fiu mai buna decat am fost ieri. Si decat cei cu care ma inconjor. Si pentru toate astea sunt mereu recunoscatoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu