Scrisoare de ramas-bun

 Nu te-am uitat.
Dar acum sunt suficient de matura incat sa-mi dau seama ca nu toti oamenii care intra in viata noastra o sa si ramana. Ca fiecare isi are timpul si ca intalnim fiecare persoana cu un scop.
Scopul pentru care te-am intalnit pe tine a fost sa-mi faci un an din viata mai bun.


     Cand ai aparut in viata mea, noptile mele nedormite au inceput sa dispara. Noptile alea nenorocite in care imi puneam o mie de intrebari la care nu stiam niciodata sa raspund. Nopti in care dormeam cate trei ore inainte sa plec la serviciu. Oboseala acelor zeci de nopti nedormite au inceput sa dispara.
Eram mai vesela ca niciodata si plina de energie.

    Ochii tai mi-au luminat drumul intunecat in clipele in care nu mai stiam pe unde s-o apuc, incotro sa ma indrept.
    Ai avut rabdare si m-ai acceptat asa cum eram. Ochii mei verzi te faceau mereu sa zambesti si sa te opresti pentru cateva momente sa te holbezi la mine. Mi-ai fi sarutat buzele non-stop daca ai fi putut si ce iubeai cel mai mult era sa te joci prin parul meu inainte sa adormi.
    Imi umpleai in fiecare dimineata pielea cu saruturi fine. Ele erau singurul ceas desteptator pe care nu-l uram.


    Iubeai sa te plimbi tinandu-ma de mana prin parc si pareai atat de fericit ca ma aveai si atat de mandru ca eram eu langa tine.


     Mi-ai spus intr-o zi ca viata ta s-a schimbat de cand m-ai intalnit pe mine si ca ti-am dat toate planurile peste cap. Ca atunci cand credeai ca nu o sa-ti mai gasesti linistea, am aparut eu ca sa te fac sa zambesti din nou.
Mi-ai spus ca te-am facut fericit dupa ani buni in care nu mai stiai nici sa rostesti cuvantul 'fericire' pentru ca nu mai trecuse pe la tine de mult timp.
Mi-ai spus ca momentele tale de singuratate care pareau sa nu se mai sfarseasca au aparut in ziua in care m-ai intalnit. Ca ai stiut ca lucurile o sa se schimbe in bine din acel moment.
Mi-ai spus ca te-am schimbat pentru ca te-am facut sa vezi ca nu exista numai lucruri rele in viata ta, ca am fost lumina care te-a ajutat sa scapi de intunericul prin care nu mai vedeai si  din care nu mai puteai sa scapi.
    Zilele tale grele au luat sfarsit cand m-ai intalnit. La fel a fost si pentru mine.


    Poate ca am fost gramul de fericire care ne lipsea, unul pentru celalalt. Poate ca am fost  prezenta care sa ne scape de singuratate pe amandoi. Ne-am intalnit in locul potrivit, la momentul potrivit, exact la jumatatea drumului. In ziua in care fericirea a reaparut in vietile noastre.

     Am invatat dupa ceva timp ca nu ai mai putut ramane. Ca ai avut timpul tau in viata mea pe care l-ai petrecut cum ai stiut mai bine si m-ai invatat cele mai frumoase lucruri tinandu-ma de mana.


    Au trecut ceva ani de cand nu te-am mai vazut, multe zile rele dar si cateva  bune.
Acum stiu ca, daca te voi vedea intr-o zi in cel mai banal loc sau in cel mai frumos posibil, in Bucurestiul asta aglomerat si obosit, sau la Sibiu, orasul pe care-l iubeam amandoi, sau poate in cel mai indepartat si nepotrivit loc posibil, iti voi zambi la fel cum am facut-o prima oara cand te-am vazut. Asta va fi un fel de multumesc pentru cel mai frumos an din viata mea.

Nirvana

      "Imi deschid usor ochii trezita de o melodie care se aude de afara pentru ca geamul era deschis. Ma-ntorc incet, inca somnoroasa si-l vad pe el langa mine: barbatul visurilor mele. 

Ochii albastri ii stralucesc cand ii intalnesc pe ai mei si un zambet ii apare imediat pe fata. Parul lui negru sta perfect, de  parca nici nu ar fi dormit. Se apropie incet de fata mea si  ma saruta usor pe gat  pentru ca stie ca barba lui ma gandila si ma face mereu sa scot sunete ciudate.

       E una dintre diminetile alea in care soarele ma trezeste cu razele lui care-mi saruta bland fata. Si-n care ma trezesc buzele lui carnoase sarutandu-le usor pe ale mele.

       Zilele  astea sunt cele mai dulci. Cele mai dulci din viata mea. Ciresii au inflorit in sfarsit si simt deja aroma parfumului lor care a devenit aroma mea preferata din primavara asta, dupa aroma pielii lui, bineinteles.

        E dimineata mea preferata in care ma trezesc alaturi de  omul pe care l-am asteptat o viata si care a aparut exact atunci cand nu mai speram. La fel si primavara asta frumoasa care si-a facut aparitia dupa o iarna grea care m-a chinuit cu gerul ei necrutator si cu starile de anxietate pe care mi le dadea.

      Nu-mi vine sa ma mai ridic din pat. Respir usor si singurul lucru pe care-l am in minte e intrebarea asta: oare visez? Ma ciupesc usor ca sa ma asigur ca nu e un vis.

       Imi intorc privirea spre el si il sorb din priviri. In gand ma intreb : unde ai fost pana acum? ce ti a luat atata timp? As vrea sa raman in locul asta o vesnicie. Nu vreau sa ma ridic din pat, nu vreau sa ma gandesc la ce-ar trebui sa fac.

      Nu am nimic in minte acum. Pentru prima data mintea mea e linistita, niciun gand nu mi mai trece prin cap. Si sufletul, ah, sufletul e mai impacat ca niciodata, nu a fost niciodata atat de fericit. Pace. Asta e ce simt inauntrul meu. Sentimentul ala de bine, de fericire, de pace, de siguranta pe care nu l-am mai simtit niciodata si nu imi e deloc familiar.

       Tot ceea ce am vrut sa am si n am avut se afla acum langa mine. Fericirea aia la care visam in fiecare noapte cand ma puneam sa dorm, ah, a devenit realitate. Pot sa o simt cu tot sufletul. Simt dulcea placere prin toti porii pielii mele si in intregul meu suflet.

       Clipesc usor cu fata spre el in timp ce ma mangaie usor prin par. Nu vreau sa stric momentul asta. Nu vreau sa ma trezesc din visul asta. Nu vreau sa fac vreo miscare gresita ca nu cumva sa pierd starea asta de desavarsire.

      Diminetile urmatoare sunt la fel de frumoase. Carevasazica, nu a fost un vis!"

    

Private Thoughts

         Poate ca ochii aia verzi sau albastri la care visezi tu nu-ti vor intalni niciodata privirea si bratele alea la care speri zilnic nu te vor imbratisa in patul tau nici dimineata, inainte sa pleci la serviciu, nici seara, cand te intorci.

Poate ca buzele alea pline nu-ti vor acoperi niciodata trupul asa cum iti doresti tu si nu vei gusta din aroma barbatului la care visezi. 

Poate ca dimineata nu o sa te trezesti langa el si nu o sa-i simti parfumul ala care sa-ti creeze dependenta iar barba lui nu o sa te zgarie usor pe gat inainte sa adormi.

Poate ca sufletul tau plin de cicatricile unor relatii anterioare nu o sa tresalte niciodata la auzul acelor doua cuvinte atat de greu de rostit: "te iubesc!"

         Poate ca dimineata nu te va trezi aroma de cafea facuta de el si nici nu vei lua micul dejun pe care el ti l-a pregatit.

Poate ca nu o sa simti parfumul florilor tale preferate in toata casa si n-o sa ai cu cine sa te uiti la filmul preferat intr-o seara de mai.

Poate ca nu o sa aiba cine sa-ti tina umbrela in zilele ploiase de toamna si nu o sa ai langa cine sa te ghemuiesti, cand ti-e frig, in serile reci de iarna.

           Poate ca nu o sa ai langa cine sa vezi rasaritul pe plaja, intr-o zi de august. 

Poate ca zilele la mare o sa fie mai plictisitoare fara el.

Poate ca toate astea o sa ti se para fara sens si o sa vrei sa pleci sa-l cauti.

          Sau, poate, intr-o dimineata, cand te iti vei deschide ochii, il vei gasi langa tine.

Ziua in care soarele imi aminteste de ACASA.

   Acum lucrurile devin din ce in ce mai grele. Iti dai seama de asta cand vezi soarele de afara care-ti provoaca un dor atat de mare de ACASA. De oamenii pe care ii iubesti si care nu sunt cu tine, de liceu si de toate amintirile frumoase pe care le ai acolo.


  Acum un an, soarele asta ne incalzea fata usor, in curtea liceului si n-aveam niciun stres. Si tot ne plangeam ca nu ne e bine si voiam sa plecam cat mai repede din oras. Si-acum vrem inapoi pentru ca lucrurile s-au complicat, au devenit grele.


  Drumul pe care ai ales sa mergi, singura, nu e atat de usor, dar stiai asta in momentul in care ai plecat sa-ti implinesti visul, sa-ti cauti locul si sa ai viata pe care ti-o doresti de mult timp. Acum devine din ce in ce mai greu pentru ca iti aduci aminte de toate lucrurile frumoase pe care le-ai lasat in spate. Si toate amintrile alea..

   Momentele in care radeai si te distrai cu colegii se plimba in continuu in mintea ta. Te-ntorci inapoi la zilele alea si respiri toate momentele in care erai fericita. Si ce bine era...
Oricat de mult te-ai schimba, mereu iti  vei intoarce capul spre locul in care ai fost fericita.


   Aminteste-ti doar ca toate visele implica sacrificii. Mereu trebuie sa pierzi pe o parte, ca sa castigi pe cealalta. Aminteste-ti de toti oamenii care te iubesc si poarta-i mereu in suflet, dragostea lor o sa te ghideze pe drumul tau. Aminteste-ti apoi toate lucrurile bune pe care le-ai trait si gandeste-te ca o sa se intample altele si mai bune.
Adu-ti mereu aminte cine esti, nu lasa obstacolele sa te impiedice din drumul tau. Adu-ti aminte pentru ce ai plecat si ce vrei sa devii. Si-apoi adu-ti aminte ca toate astea sunt mai importante decat orice obstacol care-ti iese in cale. Cu timpul, toate o sa se aranjeze in favoarea ta si o sa ai tot ce-ti doresti. Rabdare.


  Aminteste-ti ca tu poti sa faci orice, sa ai orice, sa fii orice iti doresti. Si ca nimic in viata nu e intamplator, toate se intampla cu un scop.


  Apoi, aminteste-ti sa te intorci ACASA. Pentru ca acolo va fi mereu o parte din sufletul tau, oricat de departe vei pleca si oricat de mult te-ai schimba.

Cei care m-au urmat pretutindeni

        Sunt oameni care nu vor pleca niciodata, chiar daca circumstantele vor face sa fiti la sute de kilometri departare. Sunt oameni care, in ciuda greselilor tale, te vor ierta mereu, pentru ca te accepta asa cum esti. Pentru ca aleg sa vada partile tale bune.

   Sunt oameni care te vor sprijini mereu atunci cand vei trece prin momente dificile. Ei n-o sa-ti intoarca spatele niciodata si te vor urma oriunde vei merge.

        Sunt prietenii care te cunosc mai bine decat crezi tu. Care simt cand esti trist si vin sa-ti dea o mana de ajutor. Sunt cei care se bucura alaturi de tine in cele mai grele situatii si unde vei gasi mereu un umar pe care sa plangi. Vor cauta cele mai bune si frumoase vorbe  sa te faca sa te simti mai bine, chiar daca nici ei n-o duc mai bine decat tine.

 Cei care au mereu un zambet pentru tine si ti-l daruiesc de fiecare data cand te vad. Si o imbratisare sincera care parca nu se mai sfarseste. 

Ei vor cauta mereu ceva care sa te faca sa te simti mai bine. Te vor face sa razi chiar si atunci cand tie iti vine cel mai tare sa plangi. Vor plange cu tine ca sa-ti arate ca nu esti singur. Si apoi o sa te ridice de jos si o sa-ti spuna ca tu esti mai mult decat lucrul ala care te-a facut trist. Ca tu meriti sa fii fericit si ca vei trece peste orice obstacol. Alaturi de ei. Iti vor intinde mana si te vor ajuta sa te ridici.

       Sunt cei cu care prinzi fiecare rasarit de soare in locul pe care-l iubesti cel mai mult, MAREA. In fiecare dimineata, la ora 6, vor fi langa tine.

 Si cei cu care te distrezi  cel mai bine. Cu care razi pana te dor obrajii, cei care fac cele mai bune glume, cei cu care poti sa vorbesti orice prostie. Cei cu care poti face orice gluma, pentru ca nu se vor supara. Cei care iti inteleg sarcasmul si iti raspund in acelasi fel.

   

     Sunt cei care te-asteapta sa vii de la Bucuresti cu un cadou care te va surprinde pentru ca ei stiu mereu ce-ti place. Cei care te-asteapta mereu sa te intorci cu un dor mare in suflet pentru ca ei iubesc intr-adevar prezenta ta pentru ca se simt bine alaturi de tine. Pentru ca tu stii sa-i faci sa zambeasca, pentru ca ai acel ceva care-i face fericiti. Pentru ca tu stii mereu de ce au ei nevoie, ce le place si ce nu, stii cum sa le aduci un zambet pe buze. Ai crescut cu ei si ii cunosti asa cum te cunosti pe tine. Sunt fratii pe care ti-i doreai, dar nu i-ai avut.

       Sa vrei sa-ti urmezi visul, dar sa trebuiasca sa te desparti de cei pe care-i iubesti. Asta e un lucru cu adevarat greu.

 Poate ca lucrurile trebuie sa se intample asa. Si de asta pleci. Ca intr-o zi sa-i reunesti pe toti, aproape de tine. Intr-o zi vei fi in acelasi loc cu toti pe care-i iubesti. Te vor face sa zambesti in fiecare zi si nu va mai trebui sa va despartiti.

    Sunt cei mai buni prieteni ai tai. Cei care te-asteapta mereu sa te intorci acasa. Cei care te fac mereu fericiti. Cei care-au fost mereu langa tine, chiar si atunci cand credeai ca esti singur, cand toti ceilalti te-au parasit.


   Sunt cei care au ramas langa mine chiar si atunci cand eu am ales sa merg pe un drum diferit de al lor.

        Stiu ca oriunde as merge in lumea asta, dragostea celor care ma iubesc ma va urma mereu.

Nu-i da like

   Mi se pare o prostie sa-i dai like la toate postarile unei tipe de care iti place, ca sa o agati. E penibil. Daca tot iti place asa mult de ea, bag-o in seama. Vorbeste-i frumos. Fa-te remarcat prin ceva special.
Daca tot vrei "s-o agati", arata-i ca meriti sa-ti dea o sansa. Adu-i flori. Si ciocolata. Fetele iubesc florile si ciocolata. Fa un gest frumos care sa o impresioneze. Cucereste-o prin sinceritate si simplitate, nu prin o mie de minciuni penibile si copilaresti, care,  mai devreme sau mai tarziu, tot vor iesi la iveala.


  Surprinde-o. Cu un lucru la care nu s-ar fi asteptat. Demonstreaza-i ca tu nu esti la fel ca toti tipii pe care i-a cunoscut si  despre care ea spune ca sunt niste idioti. Fii tu insuti. Cu defecte si calitati. Copilaros, imatur, cu greseli, cu lucruri bune. Fa-o sa se indragosteasca de ele. Fa-o sa se indragosteasca de tot ceea ce insemni TU.
Si, daca ai norocul si iti ofera o sansa, incearca sa nu-i dai cu piciorul. Daca te-a acceptat asa cum esti, inseamna ca merita. Ca trebuie sa continui sa o cuceresti. In fiecare zi, nu numai ca sa "ajungi" la ea.


   Nu-i da like. Demonstreaza-i ca meriti sa-si piarda timpul cu tine.

Priveste cerul

    Priveste cerul! Un mesaj simplu pe care un tanar roman l-a scris in franceza pe un zid din Franta.
 Dar in spatele acestui mesaj simplu sta indemnul de a lua o pauza de la rutina zilnica. De la o viata in care tot ceea ce facem este sa fugim dupa lucruri pe care ori nu o sa le avem niciodata, ori nu dureaza: bani, fericire, cariera.

    Nu avem niciodata timp pentru a zambi. Pentru a multumi. Pentru a ne uita in dreapta noastra sa vedem cine ne este alaturi si sa le fim recunoscatori.
Uitam deseori, in aceasta goana zilnica, de cele mai simple si importante lucruri. Spunem ca ne dorim sa fim fericiti, dar uitam sa facem acele lucruri marunte care aduc intr-adevar fericirea adevarata. Fericirea pura. Pentru ca ea sta in lucrurile mici.

    Ne dorim mereu mai mult. Nu suntem niciodata multumiti cu ceea ce avem. Nu suntem recunoscatori. Nu stim sa vedem ce fel de oameni avem langa noi. Uitam sa iubim, sa zambim, sa ne bucuram de frumosul din jur.


   Apar, la un moment dat, in viata noastra, persoane care ne influenteaza negativ si ne distrag atentia de la lucrurile cu adevarat importante. De la cele care conteaza si ne-ar  putea face viata mai buna.
Suntem prea focusati pe lucrurile pe care nu le avem si pe dorinta de a le obtine, pe oamenii pe care i-am pierdut si pe ranile pe care le-au lasat, incat uitam ca mai exista ceva. Un gram de bunatate in oamenii de la care ne asteptam mai putin. De la strainii din metrou, de la colegii cu care de-abia vorbim la facultate, de la vecini. Un simplu 'multumesc' , un zambet sau o vorba buna iti poate schimba ziua. Ti-o poate face mai buna. Daca stii sa-ti deschizi sufletul, sa fii recunoscator.

   Poate mai exista un gram de umanitate in sufletul cui nu te astepti. In sufletul unui strain pe care-l intalnesti intamplator in cel mai stupid loc. Si poate iti vei gasi fericirea in sufletul acelui strain. Poate ca el stie ceea ce sufletului tau ii lipseste. Poate-ti va da ceea ce cautai.


  Poate-ar fi cazul sa te opresti putin din rutina asta care te transforma intr-un robot. Poate-ar fi timpul sa PRIVESTI CERUL. La propiu. Sa-ti scoti capul din pamant si sa vezi cat e de frumos intr-o zi insorita de primavara. Sa inchizi ochii si sa respiri adanc. Atunci o sa-ti dai seama cat de multe lucruri ai si cat sunt de frumoase, cat de minunati sunt oamenii din jurul tau, ce viata frumoasa ai.
Apoi vei zambi si viata ta va fi altfel. Doar atunci cand vei realiza cat de improtante sunt lucrurile si cat de frumosi sunt oamenii care te inconjoara, care te iubesc.



  Cu siguranta viata noastra ar fi mai buna daca am sti sa apreciem toate astea. Cu siguranta am fi mai fericiti daca am da ceea ce primim. Sa stim sa fim recunoscatori, asta ne lipseste. Poate asa am gasi fericirea si nu ar trebui sa mai alergam dupa ea.
 Fericirea se ascunde undeva in sufletul nostru, in lucrurile marunte din fiecare zi pe care-o traim, si-n oamenii buni care incearca sa ne schimbe in bine viata.

   Sunt toti cei care imi fac ziua mai frumoasa.

Toate lucrurile se intampla cu un scop. Chiar si matematica.

    De-a lungul timpului am intalnit doua categorii de oameni: oameni buni, care m-au invatat tot ce stiu acum si m-au facut ceea ce sunt azi, si carora le multumesc in fiecare zi pentru asta, si oameni care mi-au aratat cine nu vreau sa devin; le multumesc si lor ca m-au ajutat sa evit o catastrofa.


   Putinii oameni buni m-ajutat sa ma definesc. Sa-mi dau seama cine sunt si ce vreau de la viata. Aproximativ au reusit. Cel mai important lucru pe care l-am reusit datorita lor e faptul ca am realizat ca nu sunt ca cei din jurul meu, ca eu sunt diferita si pot sa realizez mai mult decat ei toti la un loc. Stiu ca pot sa ajung exact acolo unde visez pentru ca am curajul sa fac asta, intr-o lume plina de oameni mediocri, absurzi, care alearga dupa lucruri efemere. Stiu ca eu nu vreau sa fiu ca ei.
Apoi m-au invatat ca oricat de mult rau mi-ar face cei cu care o sa ma intalnesc in drumul meu prin viata, eu sa fiu mereu mai buna, sa raspund cu bunatate. Cred ca asta e cel mai bun lucru pe care l-am putut invata.

     Dintre acesti oameni care m-au invatat numai de bine, fac parte patru profesoare, un fel de mentori spirituali care m-au ajutat sa nu ajung la fel de jos ca 'semenii' mei. Si nu am ajuns. Dimpotriva, i-am depasit mereu.
In generala am avut trei profesoare deosebite: cea de franceza, o doamna minunata, care-mi aducea mereu aminte de mama, pentru ca semanau prea mult, si care ma facea sa-nvat de drag franceza. Un om inteligent, poate prea bun cu unele persoane, care-si facea treaba ca un profesor de exceptie.
Doamna profesoara de engleza mi-a conturat pasiune pentru cea care urma sa devina limba de studiu in cei trei ani de facultate pe care urma sa-i parcurg dupa terminarea liceului. In ultimii doi ani de generala m-a inspirat. La propriu. Asa am reusit sa invat, tot de drag, engleza din ce in ce mai bine. Si m-a ajutat cu bunatatea sa.
Matematica am urat-o mereu, dar nu si pe cea care mi-a predat-o timp de patru ani in generala. Un om in adevaratul sens al cuvantului. Unul dintre putinii oameni pe care i-am cunoscut. O doamna adevarata, care nu numai ca m-a ajtutat sa pricep 'matematica imposibila', ci si sa reusesesc sa ajung acolo unde imi era locul, departe de o clasa in care nu ma regaseam. Despre dansa, numai de bine. Cred ca faptul ca era un om atat de bun m-a ajutat mult sa inteleg matematica  si sa depasesc anumite obstacole interioare pe care le aveam in perioada aceea. Dupa cinci ani, am realizat ca acum sunt tot ceea ce dansa spunea ca sunt.


   Cand am ajuns in liceu nu am scapat de ce m-am ferit toata viata: matematica. Urma sa inteleg dupa terminarea liceului de ce.
 Si in liceu am intalnit o doamna profesoara, tot de matematica, care, luptandu-se sa ma faca sa inteleg acea materie pe care o respingeam, mi-a spus un lucru pe care urma sa-l inteleg abia dupa trei ani: TREBUIE SA ACCEPTI LUCRURILE ASA CUM SUNT.
La inceput nu am inteles pentru ca se dadea in mine o lupta care nu ma lasa sa vad ceea ce spuneau cei din jurul meu, ci numai ce voiam eu sa vad sau sa cred.
Acum ii dau dreptate. Nu poti schimba lucrurile. Trebuie doar sa le accepti asa cum sunt. Chiar daca sunt rele. Si, daca sunt rele, se vor indrepta in timp. Rabdare. Asta tot de la dansa am invatat. Pentru ca nu poti intelege si studia matematica decat cu foarte multa rabdare.
Si am mai invatat o lectie importanta: SA NU RENUNTI. Si stiu ca nici dansa  nu a renuntat sa ne ajute sa luam BAC-ul. Pentru ca era singura profesoara care ne dadea meditatii dupa ore.
 Mai stiu ca statea in spatele clasei si ne dadea sfaturi care aveau sa ne ajute in drumurile noastre in viata. Multi nu au inteles pentru ca nu le pasa. Eu am auzit, am ascultat, si am invatat. Si toate aceste lucruri ma ajuta acum. In fiecare zi din drumul meu cel nou dau de acele sfaturi. Pentru toate astea am numai respect.

 
   De cei de la care-am invatat cine nu vreau sa devin, am dat toata viata.
 Au fost lectii care m-au facut sa deschid ochii, sa vad pe cine am langa mine. Am inteles atunci ca nu toti oamenii care apar in viata noastra merita sa stea. Multi sunt doar pentru A NE EDUCA. Pentru a ne invata, intr-un mod nu tocmai bun, ce trebuie sa schimbam, cine trebuie si cine NU trebuie sa fim, ce vrem de la persoanele din jurul nostru. Am invatat de la ei ca nu toti cei pe care eu ii credeam buni si pe care ii ajutam aveau sa faca acelasi lucru pentru mine, dimpotriva, aveau sa ma raneasca cum puteau mai tare.


    La 20 de ani le sunt recunoscatoare tuturor. Pentru ca au reusit sa ma faca sa devin omul bun care sunt astazi. Poate nu sunt asa cum imi doresc dar stiu ca incerc in fiecare zi sa fiu mai buna decat am fost ieri. Si decat cei cu care ma inconjor. Si pentru toate astea sunt mereu recunoscatoare.

Primavara dupa iarna grea

   Sunt putine momente in viata cand crezi ca ai gasit raspunsul la intebarile care pareau sa nu-si gaseasca vreunul. Atunci cand esti surprins de o intamplare la care nu te asteptai sa mai aiba loc. Cel putin nu atunci. Cand crezi ca ai gasit ceea ce cautai de prea mult timp.
Cand crezi ca in sfarsit noptile tale nedormite, pline de 'de ce?', au luat sfarsit.


   E momentul in care o raza de soare apare in viata ta si-ti lumineaza cel mai ascuns colt al sufletului. Atunci incepi sa vezi mai bine. Atunci totul pare mai clar si simti cum iti gasesti pasii pe drumul pe care te ratacisesi candva.
   Primavara isi face prezenta in viata ta dupa o lunga iarna al carei sfarsit parea prea departe. Sufletul revine la viata, tresare atunci cand te gandesti ca, in sfarsit nu o sa mai tremuri de frig. Cel putin nu singura. Si, chiar daca afara nu e primavara, in sufletul tau 'infloreste'  fiecare bucatica care, pana mai ieri, nu-si gasea locul in pieptul tau.
  Pentru prima data te simti in sfarsit implinita. Stii ca nu ai de ce sa-ti fie frica si mergi inainte fara teama pentru ca ai incredere. Pentru ca nu mai esti singura.
Cineva te tine de mana pe noul tau drum, te tine in brate ca sa te protejeze de frigul de afara. Dar tu nu simti nici frig, nici iarna pentru ca in sufletul tau e prea cald si bine. Pentru ca anul asta, anotimpul ala pe care-l urai atat de mult pare sa te fi ocolit.
 

  Simti ca va fi bine.
Simti ca de data asta vei fi fericita si faci tot posibilul sa nu strici toate momentele astea frumoase. Iti promiti ca o sa faci tot ce-ti sta in puteri ca primavara din sufletul tau sa dureze mai mult decat dureaza cea de afara, mai mult de trei luni. Profiti de fiecare moment frumos, respiri 'aerul' acestei primavari care ti-a schimbat viata, zambesti cat mai mult, dansezi si le arati tuturor cat de fericita esti tu acum. Si nu-ti pasa ca ei se mira cum, in ciuda iernii posomorate de afara, tu zambesti si esti mai fericita ca oricand. Nu-ti pasa pentru ca stii ca tu traiesti si respiri doar PRIMAVARA.
Si timpul trece, si trece, si tot primavara, si tot e bine. Si tot frumos si cald la tine-n suflet.


   Dar, cum niciun lucru nu dureaza, iarna vine grabita sa-si faca aparitia, ca-n fiecare an.
E din ce in ce mai frig la tine-n suflet si nu mai zambesti atat de des cum o faceai inainte. Apoi fericirea e inlocuita de dezamagire.
Nu-i usor, dar iti amintesti cum tot ce e frumos dureaza putin.
Iarna asta o sa fie mai grea decat toate celelalte, dar stii ca dupa iarna grea, mereu vine primavara. Mereu.

Dorul de acasa

      Mi-e dor de ACASA. Nu de locul in care m-am nascut, ci de acasa, locul copilariei mele, in care am crescut frumos si FERICITA. Locul in care oamenii din jurul meu ma iubeau cu adevarat.
E locul fericirii mele, al dragostei sincere. Locul in care oamenii nu minteau si nu se urau. Locul unde primeam mereu, pe langa o vorba buna, cate ceva care sa trezeasca in sufletul meu bucuria sincera a unui copil.
     Mereu imi intorc privirea catre locul care a insemnat cel mai mult pentru mine.
Gaseam acolo locul perfect pentru a fi libera. Sufletul unui copil caruia ii placea sa se joace cu puii de gaina si-a gasit mereu libertatea in locul acela. Si era fericit. Singurii ani in care sufletul era cu adevarat fericit. Pentru ca era inconjurat de oameni care il iubeau, oameni care il educau frumos, oameni simpli care au format un SUFLET BUN.


     "O vad ca prin vis. E mereu acolo, cand ma trezesc si cand ma pun sa dorm. E mereu in stanga si-n dreapta mea, ocrotindu-ma, dar, mai ales, e in sufletul meu, oriunde-as merge. Stiu ca orice as face si orice mi s-ar intampla, bun sau rau, ea va fi mereu langa mine si va avea grija de mine. Stiu ca mereu ma va urma oriunde-as merge. Stiu ca mereu ma va iubi chiar si-atunci cand voi face cele mai stupide greseli, ea ma va intelege mereu si ma va ierta.
      Ea e OMUL FRUMOS. E singurul om bun pe care l-am intalnit si sunt sigura ca nu o sa mai intalnesc pe cineva la fel de bun. E omul care m-a educat frumos, care m-a iubit neconditionat, care m-a invatat cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le stie un copil. Omul care facea orice pentru mine.
Sunt recunoscatoare ca am avut-o pe ea atunci cand parintii mei nu puteau sa fie langa mine. Si nu am dus niciodata lipsa de afectiune. A fost omul perfect pentru a avea grija de sufletul pur de copil.
     A fost mama si tatal meu, a fost educatorul meu, a fost dragoste si bucurie. Si a fost mai mult de atat. Cea care m-a invatat sa fiu mereu un om bun, chiar daca oamenii din jurul meu imi vor da mereu motive sa procedez exact invers. A fost cea care m-a invatat ca exista mereu cineva, undeva, sus, care are mereu grija de mine atata timp cat eu cred asta si cea care m-a invatat sa ma rog. M-a invatat sa-mi ridic mereu privirea si sa caut atunci cand simt ca nu mai pot pentru ca ea va fi mereu undeva sa ma protejeze.
   Toate lucrurile bune pe care le-am realizat si cele pe care le voi realiza, tot ceea ce sunt si voi fi, ii datorez EI.
   Iar la sfarsitul zilei, iti multumesc  pentru toate astea."



     Ma voi intoarce acasa intr-o zi, in casa fericirii mele, in locul dragostei si al bunatatii, in locul formarii omului bun din mine.

https://www.youtube.com/watch?v=-3Caayia9_c

Real eyes realize real lies.

   Ma amuza (si dezgusta in acelasi timp) toti cei care vorbesc despre cat de mult urasc minciuna si oamenii ipocriti, rai, nenorociti etc.din jurul lor. Dar, daca stai sa ii analizezi mai bine, oamenii astia pe care ei ii urasc 'din toate puterile', mincinosii aceia notorii, sunt chiar ei.
   E incredibil cum poti sa vorbesti despre altii si sa uiti de tine. Sa acuzi in stanga si-n dreapta, dar niciodata sa nu te uiti la tine, sa omiti cine esti. Sa te declari scarbit, revoltat de cat de mult pot mintii unii, de cat de rai pot fi, si, culmea, tu sa fii cel mai mare mincinos.


  Culmea e ca ei mint cu atata incredere in ceea ce spun incat te fac sa crezi ca tot ce le iese pe gura e adevarat. Mult devotament si pasiune pun in ceea ce vor sa minta, ba chiar te  privesc direct in ochi pentru a parea suficient de credibili.


  Din fericire pentru unii, vorba aia 'ochii adevarati isi dau seama de minciunile adevarate' e mai mult decat potrivita. Pana la urma tot isi dau seama cu cine au de-a face si se hotarasc sa taie raul de la radacina. Sa ignore. Pentru ca nimic nu enerveaza un FRUSTRAT mai tare decat IGNORANTA.
 Si apoi o sa se minuneze: de ce nu ma bagi in seama? Da'  ce-am facut? Nu am mintit cu nimic!



   Pana la urma toate minciunile ies la iveala. Chiar daca te faci ca nu le vezi, ele sunt mereu acolo. Si o sa-ti dai seama de gravitatea lor abia atunci cand te afecteaza in mod direct si prea tare. Atunci te gandesti ca nu meritai sa fi mintit pentru ca tu ai incercat sa spui mereu adevarul, sa fii sincer, cat mai sincer.
Dar partea cea mai grea e cand iti dai seama ca PENTRU ACEA PERSOANA NU ERAI ATAT DE IMPORTANTA INCAT SA-TI SPUNA ADEVARUL.

"Mi-e dor sa pot sa nu-mi mai fie dor de tine"

Neliniste. Din ce in ce mai apasatoare.
Cand sufletul cauta alt suflet in sutele de oameni pe care le vede zilnic, cand il regaseste in toate persoanele din dreapta sau din stanga sa.
Cand urmareste cu privirea acel chip pe care il are intiparit  in suflet si isi doreste acea revedere pentru ca nu a fost totul spus. Pentru ca au mai ramas cateva cuvinte care trebuiau rostite si poate chiar erau importante, poate chiar insemnau ceva. Si niste priviri care nu s-au mai intalnit de luni bune, poate chiar de ani buni, care nu si-au mai 'spus' nimic.

   Cand sufletul mai are ceva de ''zis'', devine nelinistit. Si cauta. Cu un dor nebun care nu poate fi potolit doar daca gaseste ce cauta in multimea banala de oameni care nu-ti spune nimic.


   Si, totusi, stii ca intr-o zi marea revedere va avea loc. Stii ca vei da peste el in cel mai neasteptat si nepotrivit loc, poate chiar in cele mai banale circumstante, la metrou, la cumparaturi sau pur si simplu pe o strada intunecata. Vei stii atunci ca asteptarea a meritat si sufletul tau va rasufla usurat pentru ca a gasit ce cauta de atat de mult timp.

  Privirile alea s-au regasit in multimea prin care-ti faceai loc, grabita, zi de zi. Asteptarea, care parea fara sfarsit, a disparut. E chiar in fata ta si ii poti spune tot ce ai tinut pentru tine atata timp. Ii poti spune cat de mult a gresit, unde si de ce, cat de mult a mintit si ce ai facut in lipsa lui. Ii poti spune cum, din ziua in care v-ati despartit, ai visat in fiecare seara momentul in care va veti intalni din nou.

  Dar alegi sa n-o faci pentru ca ai putea distruge totul. Clipele alea sunt mult prea importante pentru tine si preferi sa profiti de faptul ca, in sfarsit, v-ati regasit in multime. Preferi doar sa-i zambesti si sa-i vorbesti ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, cu aceeasi bucurie cu care i-ai vorbit si la inceput, cand totul parea sa fie bine, cand nu-l cunosteai si credeai ca e persoana potrivita pentru tine, cand credeai ca l-ai gasit, in sfarsit, dupa ani intregi de cautari. Ai vrea sa stie si el asta. Si-ai vrea sa poti ierta.



  Vei putea sa ierti doar in momentul in care vei  trece peste. Atata timp cat inca iti pasa, nu o sa poti ierta pentru ca stii ca nu meritai asta. Nu tu. Tu erai altfel. Tu nu erai ea sau ele, nu erai cele din trecut sau cele din viitor, cele din vise sau cele de pe strada. Tu erai mai mult de atat. Tu meritai mai mult.

Cine sunt eu. Omul din spatele ambalajului.

     Imi doresc sa cred ca numele  meu va fi cunoscut si dupa ce nu voi mai fi si ca omul care il  poarta  va lasa in spate lucruri de apreciat, idei, zambete, fericire, dragoste.
     In spatele unui nume aparent banal se afla mai multe dorinte. Cea mai importanta e dorinta de a ajunge mai buna decat majoritatea oamenilor din jurul meu, lasand, totodata, amintirea unui om care a schimbat ceva in bine. Aceasta dorinta s-a nascut in urma unui vis care pare sa fie singurul lucru pentru care ma trezesc dimineata.
      Omul din spatele ambalajului  ascunde o idee. O idee pentru care lupta atunci cand se trezeste intr-un loc in care simte ca nu apartine, printre oameni dezorientati, disperati in goana de a ajunge cat mai in fata, disperati dupa bani si dupa un cuvant pe care nu-l cunosc: fericire.  Asta e lupta zilnica, pentru ca mereu trebuie sa lupti ca sa-ti implinesti visele, ca sa realizezi ceea ce ti-ai propus, ca sa-ti demonstrezi si sa le demonstrezi ca tu nu faci parte din aceeasi clasa de imbecili.
 Ideea asta e singura care-ti da putere si care te tine in viata; sunt momente in care, luand parte la ce se intampla in jurul tau, simti ca te scufunzi in mocirla in care intri fara voia ta, si-ti doresti sa renunti. Mentalitatea oamenilor inapoiati si incuiati, distrusi de o societate care da inapoi te impinge sa-ti doresti sa renunti. Apoi iti amintesti care e scopul tau si stii ca ideea ta e ANTIGLONT. Nimeni nu o poate distruge atata timp cat crezi in ea si in faptul ca poti sa realizezi ce ti-ai propus, ca esti suficient de bun incat sa-ti implinesti toate dorintele. Iar eu cred ca pot. Asta e cel mai important lucru care ma defineste. In spatele ambalajului e mai mult decat un om care nu face altceva decat sa respire.
       Ar mai fi si dorinta mea de a pleca dintr-o tara in care nu numai ca nu-mi gasesc locul, dar care nu mi-a oferit ceea ce trebuia, pana acum. As fi ipocrita daca as spune ca nu mi-a oferit nimic, pentru ca au fost si lucruri de care m-am bucurat, dar partile rele ale unei tari care 'traieste' inca sub mentalitatea comunismului  nu compenseaza acele lucruri de care m-am bucurat pentru putin timp. Tara asta mi-a oferit prea multe lucruri de care sa-mi fie lehamite si care sa nasca in mine o dorinta imensa de a emigra cat mai repede.
 Sa traiesti intr-o tara care nu stie cum sa dea inainte, o tara in care sistemele cele mai importante, cel de sanatate si cel educational, sunt la pamant, distruse de o proasta conducere si de 'dorinta' unor persoane care nu-si au rostul in societate, nu e tocmai ceea ce-ti doresti atunci cand cresti si incepi sa iti cunosti visele.
    La sfarsitul zilei asta sunt. Sunt DORINTA de a deveni mai buna decat sunt azi, mai buna decat tine, decat ea,  decat ei. Sunt VISUL care ma ajuta sa ma trezesc dimineata, amintindu-mi ca eu pot mai mult decat gramada de oameni care alearga fara scop, pentru ca am in suflet o idee care-l tine  'treaz' mereu. Sunt visul in care cred si care-mi poate construi viata pe care mi-am dorit-o mereu.
Dar, nu in ultimul rand, sunt OAMENII PE CARE II IUBESC, cei care m-au impins sa visez, stiind ca pot sa-mi indeplinesc toate visele. Sunt FAMILIA MEA, PRIETENII MEI, si cei care au crezut mereu in mine, neconditionat, chiar si atunci cand nu stiam cine sunt sau ce pot.
Sunt oamenii buni si rai pe care i-am cunoscut si care m-au facut ceea ce sunt astazi.
Sunt FERICIRE, DRAGOSTE, DORINTA, LIBERTATE.