As fi ramas cu tine

As mai fi stat o clipa,

Dar am plecat.

As fi iubit mai mult,

Dar am uitat.

Si m-ai lasat.

Sa plec.

Sa uit.

M-am uitat in urma de doua ori,

Prima data ca sa te vad pe tine,

A doua oara ca sa-mi spui sa raman.

Dar m-ai lasat.

Sa plec.

Sa uit.

As mai fi stat o clipa,

Sa te-nteleg as fi vrut

Sa mai raman o clipa,

Sa nu te las in trecut.

Nu-ma-uita

Intre eu si tu
E un mic pas.
Iubirea ne apropie,
Frica ne separa,
Ne sfarama in bucati,
In cioburi
Ce nu se vor mai putea lipi.


Dar tu lipeste-ma de tine,
De pieptul tau
Inima sa-ti aud cum bate pentru mine,
Sa-ti tremure corpul
Din nou,
Langa al meu.


Lipeste-ti buzele de tampla mea,
Incalzeste-mi sufletul cu un sarut,
Dezgheata-mi inima
Si fa-o sa bata din nou.


Sunt din nou intreaga,
Desi te-am pierdut
La granita unde iubirea se-ntalneste cu frica,
Unde privirea ta ma cauta peste zidul inalt,
Cel pe care l-ai ridicat
Sa nu te ranesc,
Dar eu te-am vindecat
De pacat.


Lasa-ti trupul in mainile mele
Si trupul
Vino spre mine,
Te voi tine de mana,
Promit,
O sa te vindec cu inina mea franta,
Cu trupul meu plin de cicatrici.


Tine-ma de mana,
Vom merge pe drumul nostru
Pe care am pornit ieri
Cand nu ne era teama de ziua de maine.


Cu genele arunca-mi speranta,
Adu-mi incredere,
Inchide ochii,
Viseaza-ma
Asa cum stii tu mai bine.


Deschide-i acum.
Ochi in ochi,
Ce-ti spune privirea mea?
Exact,
Unele lucruri nu se uita niciodata.

Intre rasarit si apus

Undeva intre cer si pamant,
Acolo ma vei gasi,
La inceputul unui rasarit,
Sau, poate,
La capatul unui apus.


Voi fi eu curcubeul
De dupa ploaia calda de vara,
Voi fi stropii de ploaie
Care-ti vor potoli setea
De iubire.



Cauta-ma acolo unde soarele iese din mare,
Dimineata
Cand te trezesti
Cu amintirea privirii mele
De parca n-ar fi trecut atata timp,
De parca nu ne-am fi uitat niciodata.


Cauta-ma,
Iti voi bate mereu in piept,
Si dupa o suta de ani,
Si dupa o mie de razboaie pierdute
Cu o soarta
Care ne va desparti mereu
Pe mine la rasarit,
Iar pe tine la apus.

Eu sunt timpul

Eu sunt timpul
Pe care nu l-ai avut niciodata,
Niciodata suficient de mult,
Niciodata suficient de bun.


Eu sunt timpul
Pe care l-ai furat in vis
Pentru a mai supravietui o clipa
Unei vieti mizerabile,
Pentru a te hrani cu speranta,
Pentru a nu muri din nou.


Eu sunt timpul
Cu care n-ai stiut ce sa faci,
Pe care l-ai pierdut asa cum pierzi
Cele mai bune lucruri in viata
Intr-o clipire de ochi.


Sunt timpul tau
Care s-a scurs mereu printre degete
Asa cum se scurge nisipul fin
Printre degetele unei maini
Pline de venin.

Mi-e vara sufletul si as mai sta un minut

M-am nascut intr-o zi de vara. Poate de asta imi curge prin vene numai soare.
Traiesc si respir asteptand vara. Asa se scurge viata mea, asa s-au scurs ultimii sapte ani din viata.
Imi amagesc anxietatea mintindu-ma mereu ca mai e putin si vine vara.
Da, vara e salvarea mea. E colacul meu de plutire intr-o viata in care iarna iti ingheata sufletul si te transforma.

Soarele imi arde pielea si-mi aminteste mereu de sufletul meu si de tot ce a mai ramas bun acolo.
Apa imi racoreste trupul uitat la soare, e ca o inghetata intr-o zi cu 40 de grade Celsius.

Am vazut marea rar, dar stiu ca e singurul meu antidepresiv. Stiu ca e un loc aproape de mine care ma asteapta ca sa ma vindece. Nu ca sa ma raneasca sau ca sa ma judece, ci doar ca sa ma vindece. Ma invata lucruri noi sau imi aminteste lucruri pe care le stiam deja. Imi calmeaza nervii, rautatea, frica, imi vindeca amintirile. Ma saruta si ma vindeca. Ma ia in brate ca o mama care-si strange copilul la piept si-i sterge lacrimile.


Caldura care ma copleseste si ma oboseste in acelasi timp, imi da cumva speranta. Speranta ca intr-o lume ca asta, in sufletul meu mai exista dragoste.


Probabil ca multe lucruri se intampla cu un scop.

August e luna mea preferata pentru ca zilele au gust.
Ma vindeca si ma iubeste sincer.



Mi-e vara sufletul si as mai sta un  minut.



A.

Te stiu dinainte sa te cunosc

Ne stim de mult timp
De cand imi stergeai cu podul palmei tale mici
Lacrimile mari ce-mi curgeau
Din ochii verzi
Pe obrajii arsi de soare,
Si-mi spuneai sa nu mai plang,
Ma luai in brate
Si-mi trecea.


Ne stim de mult timp,
De pe vremea cand ne juleam genunchii
Alergand spre fericirea noastra eterna.


Ne stim de mult timp,
Dinainte sa ne fi intalnit cu adevarat,
Dinainte sa fi devenit oameni mari fara voia noastra,
De cand ma faceai fericita
Cand zambeai.


Ne stim de mult timp,
Ne-am intalnit la mare,
Construiam castele de nisip
Pe malul linistit al vietilor noastre
Si de atunci am ramas impreuna
Pana cand viata ne va desparti.


Ne stim de mult timp,
Dintr-o alta viata
Mai buna,
De cand totul avea sens
Doar pentru ca nu-l cautam.


Ne stiam de mult timp
Pana sa ne fi reintalnit cu adevarat
La marginea unei prapastii
Usor de coborat
Sau foarte greu de urcat.

Stele pe cer si-n parul meu

Stele pe cer si-n parul meu
Lumineaza in intunericul unei nopti goale,
In suflet o inima mare,
Pe buze cateva soapte.

Poate ca sunt praf,
Dar macar sunt praf de stele,
Iar valurile marii
Ma sting,
Ma reaprind,
Si luminez din nou pe cer.


Ma inalt in intunericul cerului,
Il reaprind,
Il sting,
Si apoi luminez din nou,
Sunt luna.


Sunt stelele,
Veghez deasupra tuturor,
Le luminez drumul,
Si-apoi ma sting usor,
In dimineata.

Sunt intrebare fara raspuns

Sun un paradox
Ma zbat mereu intre frumos si infinitul intrebarilor din sufletul meu.
Cersesc mereu putina speranta de la viata, o rog sa-si faca mila si sa ma crute de toate lucrurile bune
pe care mi le ofera.
Si sa raman doar eu cu intrebarile mele fara raspuns.


Sunt doar un sambure de adevar in mijlocul naturii.
 Intre rasarit si apus, pe malul unei mari parasite.
Am in mine tot ce iubesc si il tin strans, nu vreau sa-i dau drumul, dar am pierdut lungul sir al intrebarilor pe care nu mi le-m pus.

Cand o sa ma regasesc inseamna ca nu m-am pierdut niciodata.
Si atunci ma voi transforma in valuri, in vant, si ii voi incalzi pe toti cei care m-au iubit fara raspuns,


Iar cand voi intelege, ma voi transforma in soare si va voi incalzi sufletele inghetate de gerul prin care ati trecut fara sa fi vrut.


Voi fi raspunsul intrebarilor voastre
Pe care niciodata nu vi le-ati pus.


A.

Inceputul a luat sfarsit

„De data asta chiar s-a terminat!” ma anunta o voce in capul meu ca si cum m-ar anunta ca e timpul sa ma trezesc.
Chiar e timpul sa ma trezesc, nu-i asa? As mai fi stat putin...
“S-a terminat? Ce s-a terminat?”
E timpul sa te trezesti gandindu-te ca esti din nou libera. Anii aia de fuga care nu se mai terminau si de care tot voiai sa scapi, pe de o parte, au luat sfarsit.
Da, totul a luat sfarsit!
E momentul sa te trezesti din cei 5 ani extra de copilarie pe care ti-i i-a oferit viata drept rasplata.
Cinci ani in care ai reusit sa devii om mare.
Cinci ani in care ai invatat ce trebuia sa inveti, sa vezi ce trebuia sa vezi, sa faci ce trebuia sa faci, sa asculti ce trebuia sa asculti, sa cunosti pe cine trebuia sa cunosti, sa iubesti ce si pe cine trebuia sa iubesti.
O mie de emotii plus o mie de batai de inima pe minut, ganduri negre, nopti albe, visuri, cosmaruri, lacrimi, dar mereu acelasi scop. Si mereu inainte. Cu tine, cel care citesti asta acum, cu tine cel care ai disperat alaturi de mine pe holurile facultatii inainte de examen atunci cand ne pierdusem orice urma de speranta.
Si cu tine, cel care mi-ai ascultat toate gandurile negre, mi-ai cunoscut toate starile, dar totusi ai ramas langa mine. Cu ocazia asta iti multumesc, daca n-o sa apuc sa ti-o zic din nou.
Recunoscatoare celor care au continuat sa-si faca aparitia la catedra atunci cand nu mai era de continuat, celor care m-au acceptat asa cum sunt, celor cu care am impartit aceleasi sentimente, fie ele bune sau rele, celor care au impartit covrigul inainte de examen, celor care mi-au zambit cand imi venea sa plang. Nu e nevoie de nume. Sunteti voi toti cei care ati schimbat cel putin o vorba cu mine, care m-ati cunoscut la cursurile in care ma trezeam vorbind incercand sa le arat tuturor ca pot schimba lumea.
Restul cuvintelor minunate pe care le am pentru voi si pentru ce am simtit in ultimii cinci ani ii port la mine in suflet si o sa ma calauzeasca in drumul meu prin viata in timp ce urmaresc acelasi scop. Alaturi de ele sunteti si voi, la fel de minunati.
Sfarsitul este intotdeauna greu, dar stiu ca amintirea ramane pentru totdeauna.
Ne vom revedea peste 10 ani, reamintindu-ne toate astea si chiar mai multe si ne vom spune ca am reusit.

Cu drag si pentru totdeauna,

Andreea.

Am ramas la fel

Uite-ma,
Sunt neschimbata,
Am ramas la fel,
Desi timpul si-a pus amprenta asupra trupului meu,
Dar zambetul si sufletul sunt la fel,
Desi oamenii si-au pus amprenta asupra lor.


Uite-ma,
M-am schimbat doar putin,
Prin sufletul meu au trecut multe ierni,
Dar acum e doar vara.


Uite-ma,
Sunt tot aici,
Desi voiam sa plec,
M-am razgandit si mai raman putin,
Ca sa ma schimb
In omul care nu se va schimba niciodata.


Uite-ma,
Am aceeasi privire plina de speranta,
Desi am pierdut-o anul trecut pe drumul din trecutul meu.
Ochii mei verzi vad mai bine acum,
Desi i-am inchis ca sa nu mai simt.

Uite-ma,
Buzele mele au ramas la fel,
Au acelasi gust dulce, de ciocolata,
Desi gustul vietii a fost putin amar.

Uite-ma,
Sunt tot aici,
Dar voi pleca intr-o zi
Ca sa ma schimb
In omul care nu se va schimba niciodata.


A.

E un loc la mine in suflet

E un loc spre care ma indrept mereu
Si o speranta care m-asteapta acolo,
Merg inainte cu picioarele goale
Si cu inima plina
De iubire
Pentru ca numai ea
Cunoaste adevarul.


E un loc in lumea asta mare
Care ma asteapta sa ajung
Deja ma iubeste
Desi nu ma cunoaste
Inca.
Ma imbratiseaza si ma priveste sincer
In ochi,
Chiar daca nu ma poate vedea
Inca.

E un loc in sufletul meu
Pe care il astept
Si care ma asteapta,
E un loc mai bun, mai frumos,
E o decizie inteleapta.


E un loc la mare care ma striga
Si un copil care-mi face cu mana lui cea mica
Si vrea sa-i fiu mama,
Isi indreapta privirea sincera spre mine
Si-mi zambeste cu adevarat,
M-a gasit, in sfarsit,
Si, venind, m-a imbratisat.


E un loc mai departe,
Unde pasesc din nou
Pe nisipul cald.
Dezbracata, m-arunc in mare
Ea este mama mea,
M-asteapta
Sa ma-ntorc din nou
Acolo unde infinitul exista
Si tot ce-am cautat
Acolo am gasit
Libertate
Fericire
Si
Da,
Dragoste.

Ma-ntorc la tine iar si iar

In visul meu m-am intors acasa dupa multi ani de ratacire in locuri necunoscute.
Si casa mea m-a primit cu bratele deschise.
Am facut o baie-n mare si m-am linistit.

Am privit cum soarele intra in mare si, odata cu el, si grijile unui trecut nefericit.
Am tras aer in piept si mi-am aruncat tristetea pe nisip.

Marea sarata mi-a indulcit sufletul prea amar.
Soarele mi-a ars pielea alba si mi-a topit stratul gros de gheata care se asezase.
Nisipul fin mi-a zgariat usor picioarele si scoicile care-mi intepau talpile mi-au adus aminte ca lucrurile frumoase dor uneori.

O ploaie de vara m-a facut sa ma simt din nou in viata. Am zambit din suflet pentru prima oara.
Am alergat pe plaja fericita multumindu-i unui Dumnezeu pe care-L credeam absent  ca mi-a reamintit ce inseamna, de fapt, fericire.
Am lasat ploaia sa-mi spele trupul murdar de durere, sa-mi usureze sufletul.

Am regasit in mine ceea ce nu stiam ca mai exista: pace, libertate, speranta.


Dragoste.


A.

Uita-ma la mare

Voiam doar o casa la mare,
In pustiu, unde-i aer curat,
Voiam sa m-ascund de multime,
Si sa uit ce nu e de uitat.

Voiam sa privesc rasaritul,
Sa m-arunc desculta in valuri,
Nisipul sa-mi zgarie sufletul,
Sa iubesc tot ce nu am visat.

Voiam doar o casa la mare,
Si luna sa fie mama mea,
Iar soarele sa-mi arda pielea,
De mine sa pot uita.

Pe pamantul gol

Voiam sa-mi smulg carnea de pe trup,
sa nu mai simt durere,
Sa-nchid ochii as fi vrut,
Dar nu aveam putere.


Soarele-n ochi ma privea,
razand mereu de mine,
Credeam ca pe pamantul gol
O sa imi fie bine.


Dar a venit noaptea din nou,
m-a luminat la fata,
Mi-a zis ca pot sa-nchid ochii razand,
cat inca am speranta.


Voiam sa-mi ard sufletul pe rug,
sa-l eliberez de viata,
Sa plece-n mare as fi vrut,
sa-l pierd in dimineata.

Into my arms tonight

Hope was never enough for me
I need someone to hold me in his arms
And love me
More than I deserve
And kiss me back to life.

Love was never enough for me,
I’ve never knew that word before,
I just need someone to teach me
How to pronounce it more.

I guess I never had enough
Of my world s beauty,
I guess I’ve always wanted more,
But never knew what truth is.

I ran out of miracles
So, tell me,
Can you be my miracle tonight?
Even for a night,
It’s alright,
I ’ll be home by sunrise,
I ’ll be alright.


You can be my Prince Charming,
I can be your Cinderella
Just pretend you re looking into my eyes
And I’ll protect you under my umbrella.

We can dance all night,
We can watch the stars,
We will fight together
Through these endless wars.

You will be the one I will catch the sunset with
I know that this moment will only last a bit.

But I’ll hold you close
To my broken heart,
You will feel the warm,
And we’ll make it start.

Scrisoare pentru sufletul meu

Poate ca m-am nascut pentru a le da celorlalti speranta pe care eu am pierdut-o de prea mult timp, pentru a-i ajuta sa mearga mai departe asa cum am facut si eu. Pentru a-i face sa fie mai buni.

Poate ca le-am adus un zambet pe buze cand nu mai aveau puterea sa mai creada in ceva.

Poate ca i-am luat de mana cand se simteau singuri si le-am sters lacrimile cand durerea dadea pe dinafara.

Poate ca le-am oferit adapost intr-un coltisor din sufletul meu atunci cand ploua afara si nu aveau unde sa doarma peste noapte.

Poate ca i-am imbratisat iar sufletul lor de gheata s a topit.

Poate ca i-am sarutat incet pe obraji iar frica a mai disparut.

Poate ca am crezut ca vor reusi atunci cand nimeni nu mai credea.

Poate ca le-am dat sa bea apa atunci cand le era sete.

Poate ca am stat la aceeasi masa si am impartit farfuria atunci cand nu aveau ce sa manance.

Poate ca i-am privit in ochi atunci cand nimeni nu ii mai vedea.

Poate ca i-am ascultat atunci cand nimeni nu-i baga in seama.

Poate ca mi-am facut timp pentru ei atunci cand toti au disparut.

Poate ca i-am gasit atunci cand se pierdusera.

Poate ca am facut curat intr-un loc mizerabil.

Poate ca am i-am ajutat sa-si invinga teama atunci cand simteau numai frica.

Poate ca i-am facut sa rada cu gura pana la urechi atunci cand in sufletul lor era razboi.

Poate ca i-am facut sa spere, poate ca i-am facut sa zambeasca.

Poate ca astea sunt singurele motive pentru care ma trezesc dimineata.

Poate ca cineva mi-a dat o a doua sansa pentru toate lucrurile bune pe care am incercat sa le las in urma mea: un gand bun, un zambet, incredere.

Poate ca n-am primit la schimb nici pe jumatate, dar cred ca tot ce am scris mai sus reprezinta singura speranta pentru a merge mai departe. 
Pentru a crede in oameni si in ziua de maine.
 Pentru a ma trezi cu zambetul pe buze.
 Pentru a incerca sa vad partea buna a lucurilor.

Pentru toate astea, merita sa-i oferi sufletului sa prinda si celalalt rasarit de soare, si celalalt apus.

Autocunoastere

Una dinte colegele mele de facultate s-a gandit sa faca ceva inedit pentru lucrarea de disertatie pe care o va prezenta anul acesta, un fel de „antologie a tinerilor romani contemporani”, si s-a gandit sa aleaga si cateva dintre poeziile de pe blog-ul meu.

Am fost destul de surprinsa ca cineva s-a gandit sa scrie intr-o lucrare de disertatie despre asta, dar m-a facut sa cred cat de mult conteaza pentru unii oameni, ca ei chiar apreciaza ce scriu eu, ca lor chiar le place.

Maria s-a gandit sa inceapa cu un interviu, al doilea wow! pentru mine, asa ca am raspuns cat de sincer am putut.

1.         Locul și data nașterii:

Tg-Jiu, Gorj, Romania, 16 August 1994

2.         Studii:

-Colegiul National Tudor Vladimirescu, Tg Jiu, Stiinte ale Naturii

- Facultatea de Litere, Limba si Literatura Romana-Limba si Literatura Engleza 2013-2016, (licenta)

- Facultatea de Litere, Teoria si Practica Editarii, (Master)

3.         De ce ai ales Facultatea de Litere?

Nu am ales-o eu, ea m-a ales pe mine. Pentru a-mi descoperi tainele ascunse ale sufletului meu si a le exprima, mai tarziu, prin cuvinte

4.         Ai putea spune că ai o poveste, sau această exprimare, că ,,fiecare are o poveste’’ este o modalitate de a ne căuta utilitatea?

Nu am o poveste, am mai multe povesti. Sunt un puzzle de povesti si fiecare reprezinta cate o bucatica dintr-un concept numit „viata”. In ceea ce-i priveste pe ceilalti, nu toti aleg sa vada povestile din spatele trupului.

5.         Dacă ai un scop pentru care alegi să te exprimi în scris, care este acela?

Ma elibereaza, imi reaminteste ca sunt un om liber, ca am puterea de a ma exprima intr-un mod liber, imi da speranta, m-a ajutat de multe ori sa ma (re)descopar, ma ajuta sa visez si sa cred intr-o lume mai buna.

6.         Pentru tine scrisul a devenit profesie. Am putea spune asta? Dacă nu ai scrie, ce te-ai vedea făcând?

Inca nu a devenit profesie, mai am nevoie de multa experienta. Daca nu as scrie, mi-as lua notite in gand pentru a le scrie intr-o alta viata. Mi-ar fi placut sa devin actrita sau avocat. Ma vad calatorind in lumea intreaga.

7. Cum este Andreea, cea din afara scrisului, și cum ai vrea să te cunoască, sau recunoască cititorii tăi?

 Imi place sa cred ca sunt un om liber, care viseaza nelimitat, un om pesimist care e ghidat de speranta, ca sunt (foarte) amuzanta. Imi mai place sa cred ca m-am nascut pentru a-i face pe ceilalti sa zambeasca.

In acelasi timp, sunt un paradox intre greseli si naivitate, intre optimism si scepticism, un om care vede ce e mai bun in ceilalti si ii ajuta sa o vada si ei.

Sunt calauzita de un vis mai mare decat orice am simtit si trait vreodata.

8.         Consideri că în prezent se poate trăi din scris, sau rămâne la stadiul de pasiune?

In niciun caz nu se poate trai din scris, nu in Romania. Asta din cauza faptului ca nu se investesc bani in cultura.

9.         Câteva cărți de referință pentru tine ( fie proză, fie poezie, fie orice).

- „Singur pe lume”- Hector Malot

- „Oscar si Tanti Roz”- Eric Emmanuel Schmitt-

-„Maitreyi”-Mircea Eliade

-„Poezii”- Mihai Eminescu

- tot ceea ce  inseamna I.L.Caragiale

10.       Dacă ai compara scrisul tău cu o altă artă, care ar fi aceea și de ce? Sau poate ești de părere că e nedrept să comparăm artele, fiecare având propriul limbaj și că o tară a omului este încercarea de a realiza ierarhii?

E destul de greu sa compari doua tipuri de arta. Si scrisul este o arta pentru ca nu poate scrie toata lumea, iar daca o face, nu toti o fac si bine. Arta ia nastere din interior, e exprimarea a ceea ce spune sufletul. La fel si scrisul,

11.       Ai transforma scrisul tău în scenarii de film?

L-am transformat de mii de ori in fiecare seara cand ma puneam sa dorm.

12.       Ești de părere că scrisul are, pe lângă puterea de a transmite, de a uni suflete și funcție terapeutică? Pentru tine a avut?

Cu siguranta. M-a vindecat de multe rani pe care nu stiam cum sa le cicatrizez.

13.       Ce nu putem noi, dar poate scrisul?

Sa spunem cu voce tare tot ceea ce simtim.

14.       Ce poți spune despre ce se scrie acum? Te regăsești în ceea ce se numește metamodernism sau post-postmodernism? Unde ți-ai situa scrierile și de ce? Cine te inspiră? Care este stilul tău?

Se scrie mult, prost si complicat. Exista o ambiguitate pe care tinerii din ziua de azi nu o pot intelege. S-a exagerat prea mult in aceasta perioada pe care o numim  complicat „modernism”. Ma inspira I.L.Caragiale, pentru ca, in inteligenta sa neinteleasa a epocii, a spus clar si raspicat lucrurilor pe nume, fara sa se teama, dar cu un umor extraordinar, cu mult peste ceea ce va exista vreodata. M-a inspirat mult ironia comediilor lui Caragiale, oamenii si prostia in general, comicul de situatie, hazardul, dragostea, visurile mele, dorinta de cunoastere, de evadare din banal.

Nu mi-am situat niciodata scrisul undeva. Nu scriu pentru a ramane in epoca, pentru a ajunge o autoare mare, ci pentru ca simt ca am un cuvant de spus, diferit, frumos, complicat si simplu in acelasi timp, scriu pentru a ma descarca si pentru a ma (re)descoperi in fiecare zi, pentru a deveni un om mai bun. „Simt enorm si vaz monstrous.”

15.       Ai un scriitor contemporan preferat? Te detașezi de generația douămiistă, așa-i? Ce poți spune despre ea? Îți pare ea depășită? Tu unde te situezi? Eu te-aș încadra în metamodernism. Tu? Ce zici despre generația actuală, dacă există una?

Imi place Eric-Emmanuel Schmitt pentru ca scrie pe intelesul tuturor si reuseste sa-ti ajunga la suflet. Cartarescu este, poate, cel mai bun exemplu de autor contemporan care, desi scrie complicat, scrie cu o extraordinara pasiune si cu o inteligenta enorma.

Da, ma detasez de generatia douamiista, e o generatie pe care o inteleg  si o diger mai greu. E plina de ambiguitati exacerbate, de prea multa filosofie si istorie care s-au pierdut in contextual actual, plina de o exagerare scapata de limite. Nu stiu daca e depasita, probabil urmeaza sa aflam cat de curand, depinde de cat de mult mai rezista.

 Ma situez undeva intre classicism si un modernism mai curat, mai usor de inteles, poate

mai…liber.

Exista o generatie actuala de tineri liberi si visatori, ca mine, foarte inteligenti si nelinistiti. Genul de tineri care vor sa se faca auziti, dar pe care nu-i aude, sau nu vrea nimeni sa-i auda.

16. Ai vrea să faci parte dintr-o generație, să-i zicem, ,,grupul de la București”? Consideri că activitatea unui cenaclu literar mai este necesară în zilele noastre? Mai este cenaclul literar o rampă de lansare? Pentru tine a fost, ai frecventat unul anume?

            As vrea sa fac parte dintr-o generatie care mai are speranta ca, daca se aduna intr-un cenaclu, va putea sa mai calmeze razboiul de afara. Nu am frecventat un cenaclu pentru ca, din pacate, in zilele noastre e un subiect aproape mort.

17.Cum te vezi peste zece ani, așa, ipotetic, fiindcă dacă mă gândesc bine, nu știm nici ce va fi mâine, dar poate ai un ,,plan’’ anume? Planurile nu sunt bune, dar care ar fi perspectivele tale, așteptările tale?

            Din punctul de vedere al scrisului, sper sa-mi fi publicat macar autobiografia pana atunci.

18. Te regăsești în generația douămiistă, sau dincolo de ea?

Ma regasesc, mai degraba, undeva inaintea ei si poate, poate, putin dincolo de ea. Intr-un Univers unde cele doua se pot intalni si forma un echilibru.

19. Te regăsești, sau te simți apropiată de un anumit curent literar?

De Clasicism.

20.       Te ocupi de scris, în marea majoritate a timpului, dar în afara scrisului, ce mai faci?

Facultate, job corporatist, lectura, multa muzica si teatru/film.

21.      Cum ți-ai defini poemele?

Libere, la fel ca sufletul meu, sincere, putin neconturate, putin fragile, putin fricoase. Simple, pure.

Omul marii

Vreau sa plec la mare si sa raman acolo.

Simt ca marea ma va spala din nou de pacate si ca ma va salva. Din nou si din nou.

O sa ma culc pe plaja si soarele o sa mi arda pielea.

Sufletul o sa mi se vindece.

O sa mi panseze toate ranile

O sa mi lipeasca toate bucatile ramase.

O sa m-arunc in mare si o sa tip de fericire,

O sa fur toate rasariturile de soare,

O sa zambesc, o sa iubesc cu adevarat...viata

Marea o sa ma spele din nou si din nou de pacate.