„De data asta chiar s-a terminat!” ma anunta o voce in capul meu ca si cum m-ar anunta ca e timpul sa ma trezesc.
Chiar e timpul sa ma trezesc, nu-i asa? As mai fi stat putin...
“S-a terminat? Ce s-a terminat?”
E timpul sa te trezesti gandindu-te ca esti din nou libera. Anii aia de fuga care nu se mai terminau si de care tot voiai sa scapi, pe de o parte, au luat sfarsit.
Da, totul a luat sfarsit!
E momentul sa te trezesti din cei 5 ani extra de copilarie pe care ti-i i-a oferit viata drept rasplata.
Cinci ani in care ai reusit sa devii om mare.
Cinci ani in care ai invatat ce trebuia sa inveti, sa vezi ce trebuia sa vezi, sa faci ce trebuia sa faci, sa asculti ce trebuia sa asculti, sa cunosti pe cine trebuia sa cunosti, sa iubesti ce si pe cine trebuia sa iubesti.
O mie de emotii plus o mie de batai de inima pe minut, ganduri negre, nopti albe, visuri, cosmaruri, lacrimi, dar mereu acelasi scop. Si mereu inainte. Cu tine, cel care citesti asta acum, cu tine cel care ai disperat alaturi de mine pe holurile facultatii inainte de examen atunci cand ne pierdusem orice urma de speranta.
Si cu tine, cel care mi-ai ascultat toate gandurile negre, mi-ai cunoscut toate starile, dar totusi ai ramas langa mine. Cu ocazia asta iti multumesc, daca n-o sa apuc sa ti-o zic din nou.
Recunoscatoare celor care au continuat sa-si faca aparitia la catedra atunci cand nu mai era de continuat, celor care m-au acceptat asa cum sunt, celor cu care am impartit aceleasi sentimente, fie ele bune sau rele, celor care au impartit covrigul inainte de examen, celor care mi-au zambit cand imi venea sa plang. Nu e nevoie de nume. Sunteti voi toti cei care ati schimbat cel putin o vorba cu mine, care m-ati cunoscut la cursurile in care ma trezeam vorbind incercand sa le arat tuturor ca pot schimba lumea.
Restul cuvintelor minunate pe care le am pentru voi si pentru ce am simtit in ultimii cinci ani ii port la mine in suflet si o sa ma calauzeasca in drumul meu prin viata in timp ce urmaresc acelasi scop. Alaturi de ele sunteti si voi, la fel de minunati.
Sfarsitul este intotdeauna greu, dar stiu ca amintirea ramane pentru totdeauna.
Ne vom revedea peste 10 ani, reamintindu-ne toate astea si chiar mai multe si ne vom spune ca am reusit.
Chiar e timpul sa ma trezesc, nu-i asa? As mai fi stat putin...
“S-a terminat? Ce s-a terminat?”
E timpul sa te trezesti gandindu-te ca esti din nou libera. Anii aia de fuga care nu se mai terminau si de care tot voiai sa scapi, pe de o parte, au luat sfarsit.
Da, totul a luat sfarsit!
E momentul sa te trezesti din cei 5 ani extra de copilarie pe care ti-i i-a oferit viata drept rasplata.
Cinci ani in care ai reusit sa devii om mare.
Cinci ani in care ai invatat ce trebuia sa inveti, sa vezi ce trebuia sa vezi, sa faci ce trebuia sa faci, sa asculti ce trebuia sa asculti, sa cunosti pe cine trebuia sa cunosti, sa iubesti ce si pe cine trebuia sa iubesti.
O mie de emotii plus o mie de batai de inima pe minut, ganduri negre, nopti albe, visuri, cosmaruri, lacrimi, dar mereu acelasi scop. Si mereu inainte. Cu tine, cel care citesti asta acum, cu tine cel care ai disperat alaturi de mine pe holurile facultatii inainte de examen atunci cand ne pierdusem orice urma de speranta.
Si cu tine, cel care mi-ai ascultat toate gandurile negre, mi-ai cunoscut toate starile, dar totusi ai ramas langa mine. Cu ocazia asta iti multumesc, daca n-o sa apuc sa ti-o zic din nou.
Recunoscatoare celor care au continuat sa-si faca aparitia la catedra atunci cand nu mai era de continuat, celor care m-au acceptat asa cum sunt, celor cu care am impartit aceleasi sentimente, fie ele bune sau rele, celor care au impartit covrigul inainte de examen, celor care mi-au zambit cand imi venea sa plang. Nu e nevoie de nume. Sunteti voi toti cei care ati schimbat cel putin o vorba cu mine, care m-ati cunoscut la cursurile in care ma trezeam vorbind incercand sa le arat tuturor ca pot schimba lumea.
Restul cuvintelor minunate pe care le am pentru voi si pentru ce am simtit in ultimii cinci ani ii port la mine in suflet si o sa ma calauzeasca in drumul meu prin viata in timp ce urmaresc acelasi scop. Alaturi de ele sunteti si voi, la fel de minunati.
Sfarsitul este intotdeauna greu, dar stiu ca amintirea ramane pentru totdeauna.
Ne vom revedea peste 10 ani, reamintindu-ne toate astea si chiar mai multe si ne vom spune ca am reusit.
Cu drag si pentru totdeauna,
Andreea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu