Scrisoare pentru sufletul meu

Poate ca m-am nascut pentru a le da celorlalti speranta pe care eu am pierdut-o de prea mult timp, pentru a-i ajuta sa mearga mai departe asa cum am facut si eu. Pentru a-i face sa fie mai buni.

Poate ca le-am adus un zambet pe buze cand nu mai aveau puterea sa mai creada in ceva.

Poate ca i-am luat de mana cand se simteau singuri si le-am sters lacrimile cand durerea dadea pe dinafara.

Poate ca le-am oferit adapost intr-un coltisor din sufletul meu atunci cand ploua afara si nu aveau unde sa doarma peste noapte.

Poate ca i-am imbratisat iar sufletul lor de gheata s a topit.

Poate ca i-am sarutat incet pe obraji iar frica a mai disparut.

Poate ca am crezut ca vor reusi atunci cand nimeni nu mai credea.

Poate ca le-am dat sa bea apa atunci cand le era sete.

Poate ca am stat la aceeasi masa si am impartit farfuria atunci cand nu aveau ce sa manance.

Poate ca i-am privit in ochi atunci cand nimeni nu ii mai vedea.

Poate ca i-am ascultat atunci cand nimeni nu-i baga in seama.

Poate ca mi-am facut timp pentru ei atunci cand toti au disparut.

Poate ca i-am gasit atunci cand se pierdusera.

Poate ca am facut curat intr-un loc mizerabil.

Poate ca am i-am ajutat sa-si invinga teama atunci cand simteau numai frica.

Poate ca i-am facut sa rada cu gura pana la urechi atunci cand in sufletul lor era razboi.

Poate ca i-am facut sa spere, poate ca i-am facut sa zambeasca.

Poate ca astea sunt singurele motive pentru care ma trezesc dimineata.

Poate ca cineva mi-a dat o a doua sansa pentru toate lucrurile bune pe care am incercat sa le las in urma mea: un gand bun, un zambet, incredere.

Poate ca n-am primit la schimb nici pe jumatate, dar cred ca tot ce am scris mai sus reprezinta singura speranta pentru a merge mai departe. 
Pentru a crede in oameni si in ziua de maine.
 Pentru a ma trezi cu zambetul pe buze.
 Pentru a incerca sa vad partea buna a lucurilor.

Pentru toate astea, merita sa-i oferi sufletului sa prinda si celalalt rasarit de soare, si celalalt apus.