Iar simturile ne erau amortite intr-o iarna interminabila.
Ne incurcam intr-un dans pe care nu vom sti sa-l dansam vreodata
Cum nici ploaia nu stie unde o sa cada.
Ne mintim vinovati pentru a nu ne rani orgoliul
Care oricum nu mai incape intr-un trup macinat de pacate.
Oamenii nu vor ramane nici daca-i vei striga pe nume,
Nici daca dimineata le vei promite Infinitul.
Se vor intoarce la un viitor mai putin apropiat
Unde vor continua sa se minta ca le va fi mai bine.
Le va fi mai bine fara tine
Doar daca vor putea sa-ti uite ochii verzi dimineata
Atunci cand lumea pare mai buna si mai fericita,
Cafeaua e mai dulce,
Iar soarele anunta prin geam ca e posibil sa nu mai ploua un sfert de secol.
Vor putea sa-si vada mai departe de viata lor mizerabila
Doar daca iti vor uita parfumul
Pe care il vor intalni in fiecare zi
La toate femeile pe care nu le vor putea iubi.
Oricum, era de preferat sa nu ma tii niciodata in brate
Decat sa-mi dai drumul la mana fara resentimente,
Dar eu te voi prinde intr-o zi ploioasa de Decembrie
Intr-o rima alba ca sufletul meu
Si vei ramane in poezia mea fara sens
Pentru totdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu