Cantec pentru Maria

Esti in vantul care poate intr-o zi n-o sa mai bata

Si in soarele ce poate maine nu o sa mai arda

Esti in stelele ce totusi se aprind in intuneric

Esti in luna care o sa ma vegheze vesnic

Si atunci cand vantul intr-o zi n-o sa mai bata

Nici cand soarele puternic n-o sa mai poata sa arda

O sa fiu din nou cu tine  

Si o sa ma tii se mana 

Ca atunci cand eram mica si ne plimbam impreuna

Ce e fericirea?

Fericirea e o raza de soare
care imi arde pielea dupa ce am iesit din mare.
Fericirea e o piesa care-mi face inima din nou sa bata,
e un pahar de vin bun si-o privire furata.
Fericirea e primul sarut dupa mult timp,
ca prima zi de ploaie din desertul arid.
Fericirea e privirea blanda a unui copil,
e vântul care mai bate dupa ce te-ai topit.
Fericirea e o piesa buna pe care o asteptai de cateva luni,
e o vacanta la mare cu niste prieteni buni.
Fericirea e primul „Te iubesc!” spus in gluma,
e o baie in mare sub clar de luna.
Fericirea e in ochii tai verzi pe care ii cautam de-o viata,
e visul pe care il avem in fata.
Fericirea e cand pasesti descult in iarba,
e momentul ce ieri nu voiai sa mai treaca.
Fericirea e-n privirea parintilor mei,
e-n diminetile de vara cu miros de tei.

Stardust on a clear sky

I will let the sun burn my face twice - of  love and of happiness
Aren t these the things we were looking for
Before?
...before it was too late.
And then we will fall again...


Where there is faith, there is hope,
So there is some mercy from my good Lord,
He will protect me from my old enemies
That once were my own thoughts.


But I will rise again from my greatest pain,
I will love, I will forgive and forget the rain,
I will clean the mess inside my broken heart
I will be back again and I will stand tall.


I will live the stories I have dreamed forever
Cause what are we at the end of the day?
But some beautiful stars
Always shinning
On the endless sky.

Dor de copilarie

Imi e dor de acel eu din poveste,
 Sa vad din nou cerul intr-o zi de primavara,
Sa desenez cu creta pe asfalt
Si sa nu ma mai  doara.


Sa ma tin de fusta ta, bunico,
Mergand usor pe drumul pe care-am crescut
Sa ma uit din nou in ochii tai sinceri
Sa vad un mai bun inceput.

Sa stau langa tine pe scara,
Sa-mi zambesti ca sa nu ma mai doara
Rana adanca de om mare.

Cel mai dor mi-e de tine bunico,
De povestea pe care mi-ai spus-o mereu
Si atunci, si ieri, si azi
In care suntem numai tu si eu.

Imi e dor de tine, bunico
De copilaria mea  fara griji,
De chipul tau sfant si de-un suflet
Care e inca aici.

Jumătate

Lumea spune că noi nu suntem jumătăți
dar eu sunt o jumătate
Desenez cu creionul bucățile lipsă
iar apoi le lipesc în locurile goale din mine
Aproape sunt întreagă acum.
Dar cine sunt eu fără tine?

Ești jumătate din sufletul meu gol
În care am desenat castelele de nisip
Din Țara Minunilor unde vom locui într-o zi
Când mă vei lua de mână și mă vei iubi.

Lumea spune că suntem întregi,
dar eu sunt o jumătate
Pentru că, de fiecare dată când traversez strada singură,
mă uit în ambele părți, sperând că te voi găsi în stânga sau în dreapta mea,
Dar sunt doar o jumătate
iar strada e pustie.

Lumea spune că nu suntem jumătăți,
ci că suntem întregi,
Dar voi simți asta doar atunci când mă vei lua de mână,
Când sufletul o să-mi fie plin
și când în patul meu dormind te voi vedea
Atunci nu voi mai fi o jumătate.

Aripile unui vis

viseaza pana nu mai poti
munceste pana cand toate visurile vor deveni realitate, pana cand o sa vezi cu ochii tai tot ce-ti imaginai cand te puneai noaptea in pat sa dormi, si nu puteai pentru ca aveai acel vis...
viseaza pana cand sufletul tau nu mai poate si se va sparge in milioane de motive pentru care o sa poti zbura.
lasa ti sufletul sa zboare acolo unde ii este locul.
da-i drumul si-si va gasi calea spre fericire.
undeva, intr-un colt de lume, te asteapta visul tau.
tot ce trebuie sa faci este sa ti deschizi aripile si sa zbori.

Oglinda sparta

simt cum îmi bubuie inima în piept ca si cum ar vrea sa iasa afara.

intr-o milisecunda o să explodeze și o să-mi iasă din corp.

o să fugă pentru că nu mai poate sta acolo.

simt cum imi bubuie inima si nu stiu daca e de bine.

explodeaza intr-o clipa in mii de bucatele. pe fiecare din ele e numele unei persoane pe care o iubesc. fiecare bucatica e o stea, o dorinta, un vis. 

iar atunci cand toate bucatelele ating podeaua. se unesc din nou, ca un puzzle, ca o oglinda sparta.

si e din nou intreaga, inima imi e din nou intreaga.

poate ca inima mea are nevoie sa explodeze si sa se descompuna in mii de bucatele pentru a fi din nou intreaga.
 poate ca are nevoie de un alt loc unde totul sa devina real, unde visurile sa se implineasca:

„ma sparg si ma unesc in mii de bucatele

unde cerul e vis, unde corpul mi-e inghetat

ma misc si sper ca voi fi din nou intreaga.”