Zilele trecute mi-am propus să citesc cel putin o carte pe lună și să vorbesc despre ea pe blog.
Zis și făcut!
Cum săptămâna trecută mi-am comandat niște cărți de pe elefant.ro și am avut și ceva timp liber, m-am apucat de treabă. Vineri seară am început să citesc „Oscar și Tanti Roz” a lui Eric-Emmanuel Schmitt pentru că auzisem numai vorbe bune despre ea și imi doream de ceva vreme să o citesc, aveam un sentiment bun în ceea ce privea această carte.
Trebuie să mai menționez un lucru, și anume că după fiecare sfârșit important din viața mea, mai ales în ceea ce privește studiile, am norocul să prind câte o carte care mai întâi imi rupe sufletul, apoi mă pune pe gânduri dar în același timp mă învață câteva lucruri importante despre viață.
Pe la sfârșitul gimnaziului am citit „Singur pe lume”, a lui Hector Malot, una dintre cărțile mele preferate, apoi la sfârșitul liceului am citit „Gândește cutezător” de Ben Carson, o carte care m-a făcut să-mi dau seama că dacă vrei ceva cu adevărat și muncești foarte mult, vei reuși, iar la sfârșitul facultății a venit „Oscar și Tanti Roz”. Spun „a venit” pentru că parcă a apărut ca o minune de care aveam nevoie.
Nu am mai reacționat niciodată la o carte așa cum am reacționat la această carte. Pur și simplu m-a curățat de toate lucrurile murdare pe care le aveam în suflet. A fost ca o gură de aer proaspăt după o luptă lungă și grea.
A fost o carte care m-a învățat ce au uitat să mă învețe Călinescu, Rebreanu, Camil Petrescu & Co.
P. S. „Numai Doamne-Doamne are voie să mă trezească”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu