Când am ajuns la facultate am crezut că totul va sta în loc pentru o secundă și că nu voi îmbătrâni niciodată; că timpul nu-și va spune atât de repede cuvântul și că ridurile nu-mi vor acoperi prea repede fața. Apoi am închis ochii...
Drumul a fost greu dar timpul a fost atât de scurt.
Am întâlnit sute de oameni pe care nu i-aș fi putut întâlni în altă parte, oameni care mi-au dat încredere în mine. M-au făcut să devin omul pe care-l ascundeam de prea mult timp în mine. Nimeni n-a știut că Andreea de la facultate n-a avut acel curaj nebun în liceu.
Aș vrea să cred că în trei ani am făcut câțiva oameni să râdă; să râdă cu mine, nu de mine.
Aș vrea să cred că i-am dat cuiva curaj să meargă mai departe chiar atunci când totul se prăbușea în jurul său.
Aș vrea să cred că un cuvânt a contat pentru a face pe cineva să zâmbească.
Aș vrea să cred că atunci când am îmbrățișat pe cineva, am vindecat.
Aș vrea să cred că atunci când am râs, am râs cu voi; dar știu că nu de multe ori ați știut că plâng.
Au fost câteva momente când am crezut că am întâlnit Dragostea și Prietenia, dar m-am înșelat. Poate nu a fost momentul potrivit. Dar cu siguranță au fost momente în care am râs până la lacrimi cu oameni pe care îi iubesc mult. Pe ei aș fi vrut să-i fac să înțeleagă că tot ce fac e pentru că așa cred eu că e bine, pentru că acesta este adevărul meu.
Am râs și am plâns împreună cu unii dintre ei.
Am plâns atunci când am picat examene sau când am avut inima în bucăți, când căutam adevărul, dar el părea să fie departe de noi, când n-am mai avut încredere că putem merge mai departe sau când ne-a fost prea greu.
Și am râs atunci când am găsit motive pentru a fi fericiți. Când am renunțat să ne mai gândim la lucruri mărunte și am realizat cât de importanți suntem, când am început să prindem curaj ca să putem zbura, când am văzut că fericirea e mai aproape decât credeam,
Am învățat multe în trei ani, dar în primul rând am învățat să fiu un om mai bun.
Am învățat cât de greu e să te descurci singur pe un drum necunoscut; cât de greu e să fii singur înconjurat de oameni.
Apoi am învățat că există prieteni, dar că aceștia nu vor sta prea mult prin preajmă.
Am învățat că există și oameni buni, și chiar și oameni mai triști decât mine.
Am învățat câtuși de puțin să iubesc.
Am învățat să nu-mi mai fie teamă
Am învățat că trebuie să înveți atât de multe pentru a ajunge acolo unde-ți dorești cu adevărat.
Am învățat cât de mult contează un profesor bun.
Aș fi vrut să fi râs mai mult, să fi iubit mai mult, să fi citit mai mult, să fi fost mai atentă. Aș fi vrut să ascult mai mult și să fi judecat mai puțin. Aș fi vrut să fi citit mai mult, să fi învățat mai multe.
Apoi am deschis ochii și mi-am dat seama că a trecut totul.
Astăzi închei cel mai important capitol cu speranța că am lăsat ceva în urma mea, chiar și ceva foarte mic. Plec sperând că într-o zi mă vor recunoaște ca fiind omul care i-a făcut pe toți să râdă la cursuri, chiar dacă nu au fost întotdeauna cele mai bune momente.
Plec pe drumul meu cu speranța că-mi voi împlini și restul dorințelor și că-mi voi găsi locul undeva; cu speranța că tot ce s-a întâmplat m-a ajutat să devin un om mai bun; cu speranța că am lăsat ceva bun pe unde am trecut, un zâmbet, o îmbrățișare, un cuvânt, puțină DRAGOSTE...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu