Spitalul de suflete.

Apoi a inceput sa-si arunce sufletul spunând:

”Urasc spitalele. Ma fac sa-mi reamintesc pentru a mia oara cat de bolnav e sufletul meu.

”N-o sa gasiti nici un medicament pentru sufletul meu!”, le-am spus. ”Intre peretii astia goi n-o sa ma vindec!”

M-au internat pentru doua saptamani sa invat sa-mi folosesc sufletul din nou. Pentru ca e in bucati. Partea dreapta e mai bolnava. Acolo sunt greselile pe care le-am facut ranind oamenii de langa mine, vorbe aruncate care i-au ranit pe cei pe care ii iubeam.

Si uite-ma azi aici, intr-o zi urata de martie, in acest spital aproape gol dar plin de oameni ca mine.
A fost construit recent. E un spital de suflete. Suflete care nu se vor  vindeca niciodata, care nu vor mai fi niciodata la fel ca inainte.

Si nu sunt singur. Sunt mereu alaturi de mine cei pe care i-am ranit de nenumarate ori, fara sa-mi pese. Sunt cei care ma iubesc neconditionat, care vor merge ore intregi prin ploaie ca sa vina sa ma vada cateva clipe. Ca sa ma ajute sa ma vindec. Sa-mi vindec rana sufletului.

E o boala, stii? Sa-i ranesti pe cei pe care ii iubesti. E ceva de care nu-ti dai seama si , totusi, crezi ca e corect.
E un drog pe care vrei sa-l lasi dar la care revii iar si iar...


Stii de ce am lacrimi in ochi? Pentru ca am gresit si-mi pare rau. Si stiu ca oricat de mult as regreta nu pot sa ma intorc la perioada in care eram sanatos. Credeam ca daca eram asa cum eram, asa era cel mai bine. Dar m-am inselat. Din nou.


Ei cred ca ma pot vindeca si ca, atunci când o sa plec de aici, o sa fiu liber din nou. Dar eu stiu, eu stiu ca boala asta n-are leac...

Imi pare rau...”


Te-am iertat...

Cele 50 de umbre ale prostiei românesti

DA. 50 de umbre ale prostiei pentru că românul născut semidoct ”nu poate” sa citeasca decat literatura ( lejer Charles Dickens, Oscar Wilde, Shakespeare Roland Barthes, Umberto Eco, poate puțină Antichitate: Aristotel, Platon Sofocle, etc. ).
Brusc, în ultimele șapte zile apar ca ciupercile după ploaie zeci de ”critici” de la agramați, semi-analfabeți care n-au deschis o carte in viața lor, la jurnaliști, ziariști,” mari oameni de televiziune” (critici literari si de film, cică).
De ce atâta agitație și furie? Pentru că românul s-a născut critic și ii place bârfa cel mai mult. Îi place să arunce în stânga și-n dreapta cu opinii si păreri despre etică si psihologie. De când a apărut cartea, românul urăște din tot sufletul VIOLENȚA FIZICĂ.
Nu, domnule! Românul s-a născut violent. Suntem un popor de oameni brutali, ne impunem prin pumni si picioare, ne înjosim aruncând cele mai ”frumoase” vorbe din vocabular, ce să mai, ne facem auziți.
Nu e numai amuzant dar și absurd faptul că tocmai românii s-au gândit să comenteze un film unde este folosită violența fizică. Dar, atenție, e folosită in mod voit, pentru a simți plăcere. Poate că și românul simte o plăcere în ”sufletul” sau când își bate nevasta pentru că nu mai sunt bani în casă sau pentru că a venit beat de la cârciumă...
Românul e cel mai puțin in  măsura să critice această carte. Vorbește despre ea strict în mod critic pentru că lui nu-i place violența și nici sexul (este doar obsedat de cel din urma).
Dacă mi-a rămas ceva în minte din ce am învățat la facultate este faptul că trebuie să iei evenimentele petrecute așa cum sunt fără să faci săpături în spatele cărții. În concluzie, dacă Anei îi plăcea să facă sex în toate modurile posibile, mai ales fiind supusă la acte de violență, e pentru că asta vrea, fie că își dă sau nu seama de gravitatea lucrurilor.
Dar, nu, românul aruncă în stânga și-n dreapta faptul că ei îi place violența, că îl iubește prea tare pe Christian și, inconștientă, și-a sacrificat propriul corp. Da, și ce dacă? Asta a fost alegerea ei.
Românul o să critice mereu ( încercând chiar să se facă auzit) ceea ce nu înțelege sau ceea ce nu-i place dar n-o să încerce niciodată să descopere de ce s-a întâmplat așa cum s-a întâmplat.
Românul a fost consternat când i s-a aruncat în față un așa-zis roman erotic pentru că el e cel mai pudic dintre toți și nu face niciodată sex.
Tind să cred că oamenii nu au înțeles faptul că această carte a fost scrisă de o autoare (anonimă până acum) DOAR PENTRU A VINDE ȘI A ATRAGE ATENȚIA, dar ei s-au ”îngrămădit” să critice, să-și spună părerile negative, ”vai!, vai!, vai!”
Româncele critică pentru că s-au săturat de boșorogi, grași, libidinoși care să le bată. Ele s-au născut pure și se înroșesc atunci când vine vorba de sex și nici să nu audă de violența domestică. Dar asta e violență voită (sado-masochism) pentru plăcere. Însă ele NU O SĂ FACĂ NICIODATA așa ceva. Pentru că NU SUPORTĂ VIOLENȚA.
Mă irită această falsă indignare a românilor în ceea ce privește atât filmul cât și cartea la fel cum mă irită această lipsă a dorinței de a gândi. Ce-i drept, necesită puțin efort.
În schimb, a auzit cine de cartea ”12 ani de sclavie” a cărei ecranizare a câștigat un premiu Oscar? S-a făcut atâta vâlvă în jurul ei? NU. Pentru că nu conține scene de sex explicite, iar omului îi place tot ceea ce este legat de sexualitate pentru că aceasta a dominat omenirea încă din Antichitate și o va domina mereu. Sexualitatea VINDE.
Nu toate femeile care citesc ”romanul” visează la un Christian Grey, nu toate transpiră când citesc despre scenele de sex, pur și simplu le place.
În încheiere, adaug faptul că această carte este pur fictivă, (chiar dacă unii s-au înghesuit să analizeze, să critice ca niște descendenți ”puri” ai lui George Călinescu) la fel cum sunt scrise, în general, cărțile. Nimic mai simplu de atât.
P.S. Trăim într-o lume care nu se va trezi niciodată din acest somn adânc.

Libertate

 Libertate.

 Ca marea care face spume atunci când e agitată, e limpede atunci când e fericită, e caldă atunci când  razele soarelui se reflectă în ea.

 Ca nisipul care-ți gâdilă tălpile.

Libertate.

Pentru c-am ales să plec în lume fără să mă gândesc dacă o sa mă mai întorc vreodată. Și n-am privit înapoi. Și am lăsat destinul să-mi lase cicatrici în suflet. Pentru un vis. Libertate.

Pentru că nu am crezut în prieteni și nici nu mi-am dorit să am prea mulți. Și n-am avut. 1, 2, 3, 4. Te naști singur, mori singur și trăiești înconjurat de oameni. Libertate.

Pentru că n-am ascultat ce-ai spus tu atunci când eu am vrut să taci. Libertate.

Pentru că n-am tăcut atunci când tu mi-ai zis să tac. Libertate.

Și am făcut mereu ce-am vrut și am suportat și consecințele. Libertate.

Libertate. Pentru că n-am mers pe același drum pe care-ai mers tu, chiar dacă mi-ai zis că e greșit.

Libertate. Pentru c-am iubit când nu trebuia, cum nu trebuia și nici pe cine trebuia. Libertate. Pentru c-am gandit c-o inimă neșcolită.

Libertate. Pentru c-am râs cu tot sufletul ș-am plâns la fel, și l-am lăsat  să dispară.

Când o să am de ales între libertate și familie, ce o să fac?

O să merg la nesfârșit singură în jurul lumii? O să-mi fac sute de poze în cele mai frumoase locuri?

Sau o să predau libertatea celor care o să-mi poarte zâmbetul ca poată vedea lumea prin ochii căprui ai tatălui lor?

Libertate

Dac-as putea da timpul inapoi

 Dac-as putea da timpul inapoi, as mai ramane o clipa sau as pleca mai devreme...


Dac-as da timpul inapoi, m-as mai gandi o clipa inainte sau as clipi de mai multe ori inainte sa judec.

Dac-as da timpul inapoi, as spune 'multumesc' si 'te iubesc' de mai multe ori.

Dac-as da timpul inapoi, te-as saruta mai mult ca sa nu-mi poti da drumul niciodata.

Dac -as da timpul inapoi, as lasa soarele sa-mi incalzeasca mai mult sufletul. Cu iubire.

Dac-as da timpul inapoi, as lasa nisipul sa mi se scurga mai mult timp printre degete.

Dac-as da timpul inapoi, mi-as spala sufletul in mare.

Dac-as da timpul inapoi, as vrea sa vad chipurile celor dragi atunci cand sunt fericiti.

Dac-as da timpul inapoi, as vrea sa privesc  mai mult  ochii mamei mele.

Dac-as da timpul inapoi, as ramane mai mult timp in bratele tatalui meu.

Dac-as da timpul inapoi, as  sta mai mult timp cu bunica inainte sa plece.

Dac-as da timpul inapoi, as citi mai mult.

Dac-as da timpul inapoi, as profita mai mult de fiecare clipa.

Dac-as da timpul inapoi, as iubi mai mult si-as plange mai putin.

Dac-as da timpul inapoi, ti-as spune 'te iubesc' ca sa nu uiti niciodata forma buzelor mele.

Dac-as da timpul inapoi, as face mai putine greseli sau de doua ori mai multe.

Dac-as da timpul inapoi, as mai ramane o clipa sa va fac fericiti.
 

Goana dupa Fericire

Viata e o fuga continua de la adevar la minciuna, de la minciuna la frica, de la frica la esec. E un tren plin de iluzii, sperante si vise. Si are un vagon in care stau teama, confuzia, tristetea, intrebarile, nefericirea. In spate.

...Un drum pe care ti-l construiesti singur, cu bune si cu rele. Cu gropi si cu denivelari si, pe alocuri,  cu portiuni perfecte.

Viata-i o fuga. In care alergam spre mai bine. Pentru ca vrem sa ne depasim limitele de oameni mediocri. E o fuga pe care ne-o asumam. E o fuga cu noi insine, cu monstri care zac in sufletele noastre si care ies la iveala doar atunci cand nu trebuie.

Tremur din cauza aerului toxic pe care-l inhalez in plamanii sensibili. Tremur de la oboseala pe care mi-o creaza fuga continua. Dupa ce, dupa cine? Dupa mine. Fug ca sa ma descopar. Sa descopar persoana care as vrea sa fiu, fug sa gasesc un eu mai bun si o viata linistita,

 un suflet impacat.

O viata plina de sperante, atata am.

Un rucsac plin cu vise port in spate peste tot pe unde merg.

Si o inima plina de sentimente confuze: frica, speranta, iubire, fericire, greseli.

Intrebari retorice

Atarnam de-un fir de ata -speranta- care era din ce in ce mai subtire.
Ma plimbam pe firul asta..si tot mai mic, mai mic, mai mic...

Cam cat de multe ai atunci cand nu mai ai nimic?
Incotro te indrepti cand nu stii pe unde sa mergi?
Ce faci cand traiesti un cosmar ca sa-ti implinesti visele?
Ce-ai mai putea sa spui cand simti ca visele tale nu vor deveni niciodata realitate?


Cam cat de mic esti intr-o tara de monstri?
Unde sa fugi cand nu mai poti sa stai in acelasi loc?
In ce mai crezi cand totul e minciuna?
Pe cine sa iubesti cand toti sunt plini de ura?

Omul din spatele mastii cu zambet

Asa ca, atunci cand n-am mai putut sa plang, mi-am desenat pe fata un zambet mare. Pe fata atinsa de lacrimi si plina de cearcane din cauza noptilor nedormite.

Am facut ce mi-am dorit mereu sa fac, sa joc pe scena. Dar am jucat in rolul principal din viata mea. Pe scena de unde mi-a fost mereu frica de cadere, de rautatea si  de rasetele 'spectatorilor' care se asteptau sa fiu omul 'fara de pata'.

Masca va zambi mereu, prietene. Durerea ramane ascunsa in spatele ei. Durerea e doar in suflet.

Mi-am luat masca si am plecat in cautarea fericirii sufletesti. In cautarea unei stari de bine pe care-am scapat-o cand m-am lovit de un necunoscut pe care-l chema Inonstienta, cred.

M-am intalnit pe drum cu zeci, poate chiar sute de oameni care-mi pareau atat de fericiti: prieteni, colegi, necunoscuti, toti pareau neatinsi  de tristete. 

Eu de ce nu puteam sa fiu ca ei?

Am urcat in tramvaiul gresit. Voiam sa merg pe strada Fericirii dar am ajuns pe o strada unde fusesem de multe ori. Acolo ma astepta Frica. Frica de inca o noapte nedormita, de o dimineata in care sufletul o sa se trezeasca din nou in intuneric pentru ca nu mai poate sa deschida fereastra care sa-i redea lumina, amortit fiind de durere. Am incercat sa fug pe alte strazi ca sa gasesc Speranta, dar acolo toate aveau acelasi nume. Tramvaiul ma ducea doar pe strazi care se numeau Frica.

Un labirint intunecat in care te pierzi.

"Nu mai lasa frica sa te atinga" imi spune o voce din interior...din ce in ce mai incet, mai incet...pana cand, poate, intr-o zi, o sa dispara...

Uitasem, deci, ca fericirea o gasisem, demult, in lucrurile mici din jurul meu, in oamenii dragi care ma asteptau acasa si care-mi zambeau mereu si ma imbratisau la fel de fiecare data chiar daca nu meritam. 

Astia suntem noi. 

Niste oameni ahtiati dupa MAI BINE. 

Dam din coate in stanga si-n dreapta disperati dupa  BANI.

Alergam pentru bani crezand ca ei o sa ne-aduca fericirea la care tanjim atat de mult.

 De cand ne nastem suntem intr-o fuga continua dupa mai bine, dupa niste hartii care n-o sa aiba nicio valoare atunci cand sufletul o sa ne fie in genunchi.

 Dar Fericirea-i aici, aproape...